În momentul acestui tranzit a fost ridicată în atmosferă o cantitate imensă de praf radioactiv. Măsurătorile de atunci au arătat un nivel ridicat al radiaţiilor. Dar nu a fost singura inconştienţă a trupelor ruseşti.
Ei au săpat şi tranşee în Pădurea Roşie, zonă în care nici măcar angajaţii de la Cernobîl nu au voie. Dovada acestor săpături este o imagine din satelit surprinsă la puţin timp după retragerea ruşilor. Ce spun acum responsabilii de securitatea nucleară, aflați din materialul News Hour with CNN.
"Mutarea vehiculelor grele mai aproape şi orientarea ţevilor armelor în direcţia obiectivelor nucleare nu a fost prevăzută ca ameninţare. Bineînţeles, acest lucru s-ar putea întâmpla doar în condiţii de război, dar potrivit acordurilor internaţionale, era de neaşteptat pentru că alte ţări nu ar permite acest lucru. Aşa că eu consider capturarea celor două centrale nucleare ale noastre drept un act de terorism nuclear", povestește Valerii Semenov, inginer de securitate Centrala Cernobîl.
Proaspăt eliberaţi de sub ocupaţie rusească, angajaţii centralei nucleare de la Cernobîl spun că au scăpat ca prin urechile acului. Au fost forţaţi timp de aproape o lună, sub ameninţarea armelor, să lucreze non stop. Dormeau cu rândul pe birouri, doar câteva ore pe noapte, şi primeau mâncare doar de două ori pe zi
"Am vorbit multe ore cu liderii celor care ne-au capturat ca să asigurăm drepturile angajaţilor pentru personalul centralei nucleare de la Cernobîl, care au nevoie de libertate de mişcare în cadrul zonei pentru a-şi duce la îndeplinire îndatoririle", mai spune Valerii Semenov.
Dând dovadă de curaj, personalul centralei i-a ţinut la distanţă pe soldaţii ruşi de zonele cele mai expuse la radiaţii.
Pericolul cel mai mare era însă cel al forţelor militare numeroase prezente în zona de excluziune. Săptămâni întregi, centrala s-a aflat în pragul dezastrului.
"Tancurile se aflau foarte aproape de centrală, avioanele lor zburau deasupra centralei. Toate acele arme. A fost foarte periculos cum s-au comportat", spune, la rândul său, Maksym Shevchuck, oficial al agenţiei care verifică centrala de la Cernobîl
Mulţi militari ruşi au furat obiecte extrem de radioactive în momentul retragerii, inclusiv tacâmuri şi cafetiere. Iar în aşa-numita Pădure Roşie, una dintre cele mai periculoase zone de pe Pământ din cauza radiaţiilor, ruşii au săpat tranşee şi au construit centre de comandă. Experţii sunt de părere că mii de militari ruşi au fost expuşi la radiaţii şi vor avea probleme grave de sănătate. Unii dintre ei chiar vor muri, mai spun specialiştii.