Fostul selecționer al României, Victor Pițurcă, a fost reținut de procurorii DNA. Acesta are de dat explicaţii într-un dosar care are legătură cu achiziția de măști în perioada pandemiei. Tot despre asta a vorbit cu procurorii și unul dintre șefii Romarm, Gabriel Țuțu, care a fost și el reținut.
Este vorba despre un dosar mai vechi, "Măști pentru MApN".
Personajul central al acestei afaceri este nimeni altul decât Directorul General al companiei de stat Romarm, Gabriel Țuțu. De numele său se leagă mai multe achiziții dubioase din vremea pandemiei și toate ar fi început, spun procurorii DNA, chiar la începutul anului 2020.
Vorbim despre afacerea pe care ar fi făcut-o împreună cu Victor Pițurcă. Aceasta a fost demarată pentru achiziționarea de mașini care să fabrice acele măști. Gabriel Țuțu a găsit o firmă în România care a intermediat această achiziție de la o companie din China, însă aceasta nu avea bani la vremea respectivă, așa că ar fi apelat la Victor Pițurcă.
Măşti neconforme scoase pe piaţă
Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal avea o firmă care s-a asociat cu cealaltă firmă din România, a plătit cash pentru transportul celor două mașini inițial care au venit în România și care, așa cum am văzut cu toții, nu au produs deloc măști conforme cu standardele sanitare.
Potrivit procurorilor DNA, primul contract a fost încheiat în martie 2020. Inițial au venit 2 mașini, însă în total s-au achiziționat 7 mașini de producție de măști.
Contractul a avut în cele din urmă 19 acte adiționale care au prevăzut și achiziția unor piese care să repare mașinile care se tot stricau.
Un prejudiciu enorm, calculat de DNA la 8,6 milioane de lei, la asta se rezumă începutul jafului de la Romar.
Gabriel Țuțu mai are o parte în acest dosar. Potrivit anchetatorilor, acesta este acuzat de abuz în serviciu, cu consecințe destul de grave și primirea de foloase necuvenite în valoare de 50.000 de lei, în timp ce acele mașini se reparau, se stricau, produceau, într-un final măști care erau neconforme.
Gabriel Țuțu ar fi încercat să îl bage în afacere și chiar ar fi reușit pe un prieten cu care Romarm ar fi încheiat un contract de consultanță. Acesta i-ar fi dat 50.000 de lei iar prietenul primea 40 % din contractele pe care Gabriel Țuțu le încheia pentru vânzarea de măști produse la uzina din Dragomirești.
Ministerul Economiei, despre Romarm: Conducerea interimară va fi asigurată de directorul economic
Conducerea interimară a companiei Romarm va fi asigurată de directorul economic, a anunțat luni Ministerul Economiei, după ce procurorii au dispus reținerea directorului general Gabriel Țuțu.
Ministerul Economiei precizează, într-un comunicat, că nu comentează faptele pentru care este cercetat directorul general.
„Având în vedere informațiile apărute astăzi în mass-media, referitoare la audierea şi reținerea de către DNA a directorului general Romarm, Gabriel Țuțu, vă transmitem faptul că Ministerul Economiei, respectiv conducerea autorității centrale, îşi rezervă dreptul de a nu comenta faptele ce servesc unei anchete penale în desfăşurare. Până la clarificarea situației de fapt, conducerea interimară a Romarm va fi asigurată de directorul economic”, a transmis ministerul.
Conform acestuia, Compania Națională Romarm SA, înființată printr-o Hotărâre din 2000, este o societate de tip holding cu capital 100% românesc, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei.
„Vă subliniem faptul că la nivelul Romarm se aplică prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului 109/2011, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, care stipulează că autoritățile publice tutelare nu pot interveni în activitatea de administrare și conducere a întreprinderii publice. Competența luării deciziilor de administrare și a deciziilor de conducere a întreprinderii publice și răspunderea, în condițiile legii, pentru efectele acestora revine consiliului de administrație și directorilor, dacă le-au fost delegate atribuțiile de conducere, sau, după caz, consiliului de supraveghere și directoratului”, mai precizează Ministerul Economiei.
Procurorii DNA i-au reținut luni pe fostul selecționer Victor Pițurcă și pe director general al Romarm, Gabriel Țuțu, într-un dosar care vizează achiziții în perioada pandemiei.