Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Alertă sanitară: Ţânţarii nu mai sunt opriţi de insecticide! Este pericol pentru copii

Alertă sanitară: Ţânţarii nu mai sunt opriţi de insecticide! Este pericol pentru copii

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:50 24 Aug 2023 Modificat la 19:50 24 Aug 2023
tantari rezistenta insecticid
Alertă sanitară: Ţânţarii nu mai sunt opriţi de insecticide! Este pericol pentru copii Sursa foto: Profimedia

Pe lângă bolile digestive, copiii şi tinerii ajung la spital şi din cauza înţepăturilor de insecte, părinții fiind îngroziți de invazia de țânțari din spațiile verzi.

Camerele de gardă din Capitală sunt deja pline de copii care au făcut alergii după înţepătura ţănţarilor.

Unele dintre afecţiunile provocate presupun tratamente de durată şi se transformă într-un calvar pentru părinţi.

De asemenea, medicii atrag atenţia că înţepăturile de insecte pot duce la infecţii severe.

Citește și: Alertă la Ploieşti! Un bărbat a murit în urma infecţiei cu virusul West Nile | Semnele de alarmă care impun prezentarea de urgență la spital

"Pentru leziunile ușoare, putem aplica măsurile de îngrijire acasă. Spălăm zona cu apă și săpun, însă dacă devine roșie și caldă, atunci este momentul să ne prezentăm la medicul deramatolog.

Pot exista și reacții alergice, adică să avem leziuni umflate, care se pot extinde, pot evolua chiar către inflamarea căilor respiratorii", a explicat medicul alergolog Mădălina Avram.

Totodată, specialiștii avertizează că țânţarii au devenit mai rezistenți la substanțele insecticide des folosite, ceea ce  împiedică lupta împotriva răspândirii virusului West Nile.

În România, virusul West Nile a fost depistat prima oara în anul 1996, atunci au fost înregistrate peste 350 de cazuri şi zeci de decese.

×
x close