Ministerul Energiei a lansat un proiect prin care 1.000 de gospodării vor primi lemne de foc. Banii trabuie să vină însă din donaţii de la românii de rând sau de la mediul privat.
Aşadar, se pare că urmează o iarnă extrem de grea. Lemnele de foc s-au scumpit cu 15 la sută, iar mulţi nu şi le mai permit. Mai exact, jumătate dintre gospodăriile din România sunt afectate de sărăcie energetică.
Citește și: Prețul lemnelor de foc în toamna lui 2023. Românii vor plăti mai mult pentru căldură, iarna aceasta
Două din trei gospodării din România se încălzesc cu lemne. Iar multe familii vulnerabile nu au bani suficienţi bani pentru această resursă şi stau în frig.
Un metru cub de lemne pornește de la 300 de lei și poate ajunge până la 1.100 de lei. Ministerul Energiei şi Asociația Energia Inteligentă vor să strângă bani de la românii de rând şi de la mediul privat pentru a cumpăra lemne pentru cei care nu-şi permit.
"În marja sărbătorilor să se gândească la cei nevoiași și dacă în general trimiteau donații de haine, jucării sau alte lucruri de acest gen, să poată trimite lemne pentru încălzire pentru iarna aceasta. 1.000 de locuinţe ar urma să primească acest ajutor. Suma se ridică la 1.000.000 de lei", a declarat Sebastian Burduja.
Un alt proiect demarat de Ministerul Energiei îşi propune să aducă lumină în casele românilor. Aproximativ 100 de mii de locuinţe nu au curent electric în 2023. În următorii ani, oamenii vor primi sprijin în acest sens. Acolo unde infrastructura nu o va permite, vor beneficia de panouri solare.