Echipa Antena 3 CNN a stat de vorbă cu Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA în România şi un republican convins. Excelenţa Sa va urmări dezbaterea prezidențială a anului în România.
Dezbaterea prezidențială va fi transmisă de CNN, și, simultan, de Antena 3 CNN - singura televiziune din România prezentă în SUA, la evenimentul istoric. Mihai Gâdea va transmite live, din Atlanta, în noaptea de joi spre vineri, reacțiile și atmosfera din jurul dezbaterii dintre cei doi candidați la președinția SUA.
Susţinătorii celor două partide aşteaptă cu sufletul la gură dezbaterea CNN din această seară. Trei premiere vor fi marcate. Niciodată o confruntare nu a avut loc cu cinci luni înainte de alegeri, e prima oară când se întâlnesc în acest context un preşedinte în exerciţiu, dar şi un fost lider de la Casa Albă. Mai mult decât atât sondajele de opinie i-ar arăta pe ce cei doi într-o luptă foarte strânsă.
„E important ca oamenii să vadă cum reacționează președintele Biden când nu are notiţe în fața lui, când nu are un prompter în fața lui, cum reacționează la subiecte puse de fostul președinte Trump și să discute subiectele politice, on the issue cum se spune.
Toată lumea spune că o să fie întâi un fel de atâțare unul la altul și după aia toată lumea speră să treacă de asta și să aibă o dezbatere despre subiectele reale, care sunt economia Americii, energie, imigrația ilegală, care sunt foarte pentru America și pentru lume.
Eu cred că președintele Trump are un mare avantaj, dar sondajele nu arată acest lucru. Impresia mea este că este în față în toate statele americane care contează, în afara de câteva care sunt complet democratice, ca New York și California.”, a spus Adrian Zuckerman, la Antena 3 CNN.