Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN 11.11, Ziua Celibatarilor, dar şi a cumpărăturilor, în China

11.11, Ziua Celibatarilor, dar şi a cumpărăturilor, în China

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:05 10 Noi 2021 Modificat la 19:05 10 Noi 2021
11.11, Ziua Celibatarilor, dar şi a cumpărăturilor, în China
Sursa foto: Antena 3

China sărbătoreşte în fiecare an pe 11 noiembrie Ziua Celibatarilor care a devenit totodată şi cea mai importantă zi de cumpărături online, un fel de replică a Black Friday.

Timp de 24 de ore, peste 50.000 de branduri, printre care 5.000 internaţionale, oferă prin intermediul site-urile lor sau a platformei Alibaba reduceri consistente care să atragă cumpărătorii chinezi din interiorul sau din afara ţării.

"În această zi, oferim multe reduceri, promoţii şi chiar şi evenimente dedicate clienţilor, pe platforma noastră live. Este un mod util de a oferi discount în timp real. În fiecare an, volumul vânzărilor din această zi creşte cu cel puţin 50% faţă de o zi obişnuită", a declarat Yang Guang, reprezentant platformă.

Anul trecut, consumatorii au cheltuit în total 74 de miliarde de dolari doar prin intermediul platformelor online ale site-ului Alibaba, în decurs de 11 zile.

Anul acesta, însă, trendul cumpărăturilor este dictat de platformele de livestreaming, prin intermediul cărora un vlogger vinde produsele în timp real.

"Dacă le-ai urmărit intervenţiile în ultima lună (n.r.vloggerilor de livestreaming), ai putut afla informaţii utile despre diferite cupoane şi cum pot fi ele utilizate, dar şi detalii despre ce companie are cel mai avantajos produs. Aceşti vloggeri uşurează mult munca clienţilor de a găsi anumite produse. Devine mult mai uşor pentru cumpărători şi, evident, vânzările cresc, la fel şi consumul, atunci când oamenii nu trebuie să-şi bată capul cu structura complicată a acestor cupoane", spune Jacob Cooke, CEO WPIC Marketing.

Anul trecut, vânzările în ziua de 11 noiembrie, dedicată cumpărăturilor în China, a fost puternic frânate de pandemie.

Legătura dintre oamenii singuri şi această zi, 11.11, este dată de cifra "1", care face trimitere la singurătate.

Burlacii chinezi obişnuiesc să organizeze petreceri în această zi, pretext folosit pentru a-şi căuta un partener sau o parteneră.

×
x close