Statul ne lasă să murim. Deși nu doar el responsabil pentru viețile noastre. Teoretic, dacă nu avem încredere că statul ne poate trata civilizat, avem alternativa spitalelor și a asigurărilor de sănătate private. Tot teoretic, dacă ne-am lămurit că, de 20 de ani, statul a consolidat vreo 10 blocuri, ne putem face propriile case, cu propriile mîini. Unii pot. Și să meargă la spitale private și să-și ridice case de frica marelui cutrermur- pe care unii din specialiști îl prezic mai puternic și mai distructiv decît tot ce am cunoscut pînă acum.
Vorbim despre asta, cu Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului pentru fizica pămîntului și Raed Arafat , subsecretar de stat în ministerul Sănătății.
Nu putem toți să ne ajutăm singuri. Cu toții plătim însă taxe și impozite. Cas-uri. Spre exemplu, sînt oameni care suferă de boli cumplite, oameni ale căror vieți costă 100 de mii de euro și peste. Culmea, teoretic, statul ar avea cum să-i ajute. Poate să-i trimită în străinătate să se opereze, le poate salva viețile. Mulți dintre ei însă mor pe drum încurcați în hîrtii. Sau primesc banii, dar prea tîrziu. Oamenii mor, banii se duc degeaba. Vorbim despre asta cu Andreea Stamatin o tînără care și-a pierdut prietenul de 23 de ani, bolnav de Hopkins. A așteptat 5 ani șansa de a se opera cu bani de la stat afară. A ajuns la operație prea tîrziu. Directorul adjunc al Casei naționale de asigurări de sănătate, dr. Liliana Mihai, ne explică de ce. Este alături de noi și Carmen Uscatu de la Asociația "Salvează vieți". Iată intebarile noastre: Cine nu găsește de 20 de ani calea de a pune în siguranță viețile oamenilor? Scăpați cu suflare de sub dărîmături ale unor blocuri vechi sau noi, ce șanse de supraviețuire am avea? Cum ne ajută sistemul de sănătate? Trăim în țara lui Dumnezeu cu mila sau mai există soluții? Ce ar trebui să facă statul și ce ar trebui să facă fiecare dintre noi?
