Usl aşteaptă mâine 10 000 de oameni la Bucureşti unde tandemul-ul Antonescu-Ponta se va lansa ca aspirant oficial la funcţiile de preşedinte şi premier. Tot mâine ar fi trebuit să se lanseze şi candidaţii pentru alegerile locale, dar, cum mai sunt zone cu probleme, lansarea a fost amânată pentru luna mai. Tot mâine, USL va asuma public poziţia conform căreia nu va colabora nici cu Traian Basescu, nici cu PDL. Aici ar putea a vea o problemă dacă ne gândim că noul vicepreşedinte al PNL, Sorin Frunzăverde, spunea aseară la Sinteza Zilei, că, dacă moţiunea de cenzură va trece, ar putea fi format un guvern de uniune naţională. Adică tocmai unul care să cuprindă şi PDL. Întortocheate jocurile înainte de campanie. Ion Iliescu vorbea azi despre neaveniţii de la PDL care ar trebui să pornească de jos dacă vor să vină în PSD, nu să se trezească direct pe liste. E un cal troian pe undeva? Sau ar trebui să întrebăm cine e calul troian?
Nici la această oră nu s-a parafat contractul de privatizare pentru Cuprumin. Reprezentanţii Ministerului Economiei şi cei ai firmei canadiene Roman Copper mai au timp pana la miezul nopţii să semneze hartiile de privatizare, altfel licitaţia, oricum foarte controversată, trebuie reluată. Vă reamintim, valoarea zacamintelor recunoscută oficial de minister este de 15 mld euro . Firma canadiană va plăti pentru exploatare doar 200 de milioane de euro plus o redevenţă de 4%. Cei 200 de milioane nici macar nu vor veni acuim, canadienii nu-i au decât peste câteva luni. Aşteptăm rezultatul la Ordinea Zilei.