E clar, Boc este încasatorul de serviciu! După Băsescu, și BNR a aruncat cu TVA-ul după premier, cerându-i explicit să-l reducă la cât era, 19%. Și nu la anul, ci până la sfârșitul acestui an. În contextul discuțiilor despre mărirea și căderea TVA-ului, guvernatorul Isărescu a tras un ghiont și Curții Constituționale. Practic, le-a reproșat judecătorilor că prin eliminarea tăierii pensiilor au arătat că nu cunosc legile economice și au ajutat inflația să crească. Curtea poate declara neconstituțională și legea gravitației, spune Isărescu. Guvernatorul a invitat azi 20 de jurnaliști în sala tezaurului să le demonstreze că aurul n-a dispărut, e vorba de aproape 104 tone. România e, așadar, o țară de săraci lipiți care stau pe saci de aur.
Pe lângă harababura TVA, au apărut și informații legate de o posibilă scădere a cotei unice de la 16 la 10 la sută. Mai exact, pe Adriean Videanu l-a luat gura pe dinainte într-o conversație cu reporterii Gândul, a spus că liderii PDL ar fi discutat despre așa ceva, după care a negat că e vorba de o informație "oficială". Cert este că subiectul a fost aruncat pe piață, se testează reacțiile, asta vom face și noi în câteva minute la Ordinea Zilei.
Vizita de protocol la inundații s-a bifat și azi - președintele a inaugurat un pod la Dornești și apoi s-a dus la popotă într-o încercare, zicem noi, de a redeveni popular. Discutăm azi cu analistul Ilie Șerbănescu, senatorul PNL Ioan Ghișe, economistul Mircea Coșea de la UNPR, președintele UGIR, Cezar Corâci și președintele executiv al Federatiei Spiru Haret, Marius Nistor.