Antena 3 CNN Emisiuni La ordinea zilei ROMÂNIA, CĂPUŞATĂ DIN TOATE PĂRŢILE

ROMÂNIA, CĂPUŞATĂ DIN TOATE PĂRŢILE

1 minut de citit Publicat la 01:05 02 Noi 2012 Modificat la 01:05 02 Noi 2012
ROMÂNIA, CĂPUŞATĂ DIN TOATE PĂRŢILE
ANDREEA MUNTEANU

Statul român este atât de căpuşat din toate părţile încât, oricât am fi de nemulţumiţi de el, ar trebui, totuşi, să-l aplaudăm că mai există. Ştim de mafia terenurilor, mafia din agricultură, mafia din vămi, mafia din energie, mafia din sănătate, mafia de la fisc. Şi aflăm, mai nou, de mafia băncilor. Cel puţin 22 de milioane de euro au dispărut în buzunarele unor infractori care au fraudat CEC, BRD şi BCR. Băncile şi-au recuperat banii de la fondul de garantare deci putem considera că banii au zburat de fapt din buzunarele noastre. Gulerele albe lucrau în Ministerul Economiei, la Fondul de Garantare a Creditelor, în bănci importante, iar creierul reţelei ar fi un fost general de securitate, Dragoş Florian Diaconescu, aflat în relaţii bune cu preşedintele Traian Băsescu. Acum 3 ani sărbătorea ziua naţională la Cotroceni, iar hotelul său de la Predeal se află lângă casa de protocol a familiei prezidenţiale, scrie Cotidianul. ro.
Este subiectul La Ordinea Zilei, dar veţi mai afla de la noi şi cum explică Mark Gitenstein că nu-şi poate ţine gura, şi cum se gândeşte Dan Diaconescu să-l bată pe Victor Ponta la Târgu Jiu, dar şi când vor fi reîntregite salariile bugetarilor.
Sunt cu noi Ecaterina Andronescu, ministrul Educatiei, Adrian Iorgulescu, PNL, Adina Anghelescu, jurnalist Lumea justitiei, Elena Cristian, redactor sef INCOME, Val Valcu, jurnalist DC News.

×
x close