Antena 3 CNN Emisiuni La ordinea zilei PDL dă atacul la buletine şi la paşapoarte

PDL dă atacul la buletine şi la paşapoarte

1 minut de citit Publicat la 04:05 24 Iul 2012 Modificat la 04:05 24 Iul 2012
PDL dă atacul la buletine şi la paşapoarte
ANDREEA MUNTEANU

Prin mine, maiştrii portocalii opresc fără drept buletinele minerilor ca să nu poată vota pe 29. În străinătate, românii au probleme cu paşapoartele. Li se spune ba că nu pot fi prelungite, ba că nu mai sunt valabile şi trebuie schimbate. Evident, doar după referendum. Avem asemenea exemple din Bruxelles adică exact de la locul de mu...ncă al lui Barosso care striga, mai zilele trecute, înghiontit de Merkel şi de Macovei, că USL sufocă democraţia lui Băsescu.
Tot din dragoste pentru democraţie, probabil, PDL a anunţat oficial că va boicota referendumul, dar şi Antena 3 aşa că, de azi înainte, niciun reprezentant al partidului nu ne va mai onora cu prezenţa. Este Băsescu un bărbat politic sau un "iepuroi" care vrea să câştige la masa verde? Caracterizarea nu e a noastră, îi aparţine senatorului PSD Dan Şova şi am preluat-o pentru că ni s-a părut nimerită, chiar dacă un pic neobişnuită.
Avem şi multe alte ştiri pentru dumneavoastră. De exemplu, Monica Macovei se gândeşte să candideze la preşedinţie. Ce credeţi despre asta?

Bogdan Niculescu Duvaz, senator PSD, Nicolae Stefan, presedinte Agrostar, Adina Anghelescu, jurnalist de investigatii, Maria Grapini, vicepresedinte PC.

×
x close