Guvernul a dezamorsat PARȚIAL azi bomba de la CNSAS. A dat ordonanța care stabilește ce are voie să facă și ce nu instituția care obișnuia să arate dosarele de colaborator oamenilor importanți din stat, exact când le era acestora lumea mai dragă. Până la întocmirea unei noi legi care să stabilească încă o dată rolul și statutul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. E important să aflăm dacă atributiile CNSAS au fost decimate sau nu. Dacă oamenii politici mai pot afla pe scările sediului de partid că au fost colaboratori ai securității ca poliție politică, pe surse de la CNSAS. Cum va trata CNSAS vraful de dosare care așteaptă să fie studiate. Și nu numai. Ce se va întâmpla în continuare, când cauzele vor ajunge în justitie. Justiția asta a noastră care judecă în câțiva ani o speță. Ne ajută să înțelegem rolul CNSAS, acum, în prag de campanie electorală, Alecu Racoviceanu, director "Gardianul" și colegii mei Razvan Mitroi, senior editor la Antena 3 și analistul Radu Tudor.