Antena 3 CNN Emisiuni La ordinea zilei NASTASE, UN DOSAR GREU PENTRU PSD

NASTASE, UN DOSAR GREU PENTRU PSD

1 minut de citit Publicat la 17:05 21 Feb 2008 Modificat la 17:05 21 Feb 2008
NASTASE, UN DOSAR GREU PENTRU PSD
Andreea Munteanu

Mai puțin de o zi până la Consiliul Național al PSD care va trebui să-și aleagă un președinte. Candidații sunt Dan Mircea Popescu și Adrian Năstase, fostul prim ministru care speră că va reveni astfel în linia întâi a politicii, după câțiva ani în care a stat pe banca de rezerve. Mâine social democrații mai au și o altă temă importantă de dezbătut - depun sau nu o moțiune de cenzură care să provoace alegeri anticipate? Din punct de vedere mediatic însă, confruntarea Năstase - Popescu pare să fie cireașa de pe tort. Taberele candidaților se acuză reciproc de comploturi și diversiuni. Pe blogul personal, Adrian Năstase își exprimă temerile că alegerile ar putea fi aranjate. De cealaltă parte, Mircea Geoană îl acuză de intoxicare și îl avertizează, prin presă, că multe filiale nu-i văd cu ochi buni eventuala reîntoarcere. Alte voci îl acuză pe Miron Mitrea că l-ar fi trădat pe Năstase după ce a acceptat să preia frâiele campaniei electorale. Lui Mitrea i s-ar fi promis postul de secretar general pe care l-a mai deținut și care este acum ocupat de Titus Corlățean, amenințat cu debarcarea. Zvonuri peste zvonuri în prag de Consiliu Național. Cum va rezolva PSD dosarul Năstase? Care este miza reală a ședinței de mâine. Încercăm să aflăm răspunsurile de la senatorul PSD, Sorin Oprescu și de la vicepreședintele Cristian Diaconescu.

×
x close