Antena 3 CNN Emisiuni La ordinea zilei Guvernul s-a împotmolit în bani

Guvernul s-a împotmolit în bani

<1 minut de citit Publicat la 14:57 22 Oct 2008 Modificat la 14:57 22 Oct 2008
Guvernul s-a împotmolit în bani
Andreea MUNTEANU
Guvernul s-a împotmolit în bugetul pe 2009. A amânat adoptarea pentru săptămâna viitoare. Asta înseamnă că parlamentul actual nu va mai avea cum să-si dea votul pe banii de cheltuit pentru anul viitor. Asta poate fi o veste bună pentru sindicate care se plângeau dimineață că au primul tomul cu cifre foarte târziu și nu au timp sa le consulte. Poate fi însă o veste proastă pentru că datele făcute până acum publice arată că guvernul a cam pus frână creșterilor salariale. Finanțiștii de la Palatul Victoria prevăd o creștere mai mica a veniturilor, semn că economia nu mai duduie ca până acum. Salariul mediu net ar putea crește cu doar 10 la sută, la anul. Tot în ședința de guvern de azi, s-a pus problema salariilor celor din companiile de stat. Asta deși, nu demult, premierul îi făcea ipocriți și comunisti pe cei care se mirau câte sute de milioane bagă în buzunar lunar unii directori de la stat. Suntem la Ordinea Zilei. Va reusi guvernul să facă ordine în bani? Aflăm răspunsuri de la Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa , Dumitru Costin, președinte BNS și Stelian Negrea, senior editor Săptamâna Fianciară.

×
x close