Antena 3 CNN Emisiuni La ordinea zilei GROPILE DE PE OTOPENI

GROPILE DE PE OTOPENI

<1 minut de citit Publicat la 15:01 15 Apr 2008 Modificat la 15:01 15 Apr 2008
GROPILE DE PE OTOPENI
Dana Grecu

De azi, aeroportul Otopeni trece la programul de vară, valabil între 30 martie și 25 octombrie. Crește numărul de curse directe, dar și ritrmul de oprerare. O veste bună. Vestea rea este că avionele nu aterizează tocmai lin pe Otopeni. Pista unu este supraaglomerată, iar Pista 2 e de doi ani un DN1 pentru avioane. Nu se mișcă nimic. Deși anul trecut, în octombrie, constructorul trebuia să plece de pe pistă. Cei care au câștigat licitația spun că aeroportul vrea o lucrare de mântuială, pe care firmele nu și-o asumă. Aeroportul spune că pista nu e atât de grav afectată, cum susțin constructorii. Și uite așa, aeroportul stă cu un picior în groapă. Ba unele autorități, pe la colțuri, spun ca Otopeniul se va închide. Azi, responsabilii s-au vazut din nou. Cu ce concluzii? Aflăm la „Ordinea zilei”. Tot aici, vrem să aflam și ce gânduri au mai marii din transporturi cu aeroportul din sudul Capitalei. Au venit la Antena 3: Antonel Tănase, secretar de stat Ministerul Transporturilor , Gabriel Țară, directorul aeroportului Otopeni și Mihai Bășulescu, reprezentant consorțiu firme de constructii.

×
x close