Întâmplarea face să cunosc binișor infrastructura europeană, de vreo 15 ani încoace. Aștept fiecare vacanță cu aceleași emoții cu care un copil se preface că doarme când știe că trebuie să vină Moșul. Cadouri, oare ce-i va aduce, cadouri, va primi oare ce-și dorea, oricum, nu contează prea mult, tot va fi ceva... La mine, cadourile sunt liniștea de vacanță dar, mai ales, plăcerea de a conduce. Când pleci la 12 noaptea din București și știi că vei ajunge la, să spunem, Paris, drumul e ușor. Sau devine ușor când ai ieșit din România. Până la graniță faci 8-9 ore. Până la Viena mai sunt 5... Până la Paris sunt vreo 16 ore. N-are rost să comparăm distanțele: aproximativ 600 de kilometri până la graniță, încă aproape 2.000 până la destinație. Ce înseamnă asta? Că drumurile din România îmi iau de cel puțin 3 ori mai mult decât cele din Europa de Vest. Și ăsta e doar un calcul simplu: nu mă gândesc la siguranță, la calitatea șoselelor, la felul în care conduc șoferii. Nu mă gândesc la toate acestea, pentru că dacă aș face-o, atunci m-aș duce la primul aeroport, aș cumpăra un bilet și "Drum bun!" Însă mie îmi place să conduc. Și, asemenea copilului care nu poate dormi știind că trebuie să vină Moșul, sunt convins că mă voi odihni mai bine atunci cînd de la București până la granița de Vest voi face 3 ore. Sau 4. În platoul "Primei Ediții", astăzi, nu vine Moș Crăciun. Vine, în schimb, directorul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Să-i spunem "Drum bun"?
