Conflictul de muncă de la Dacia n-are ieșire, scrie azi Le Monde. Ieri, unul dintre liderii sindicatelor franceze de la Renault publica un punct de vedere în același ziar. Francezul spune de fapt că, și citez, conflictul de la Dacia scoate în evidență exasperarea în fața diferențelor salariale. Un muncitor francez câștigă de 5 ori mia mult decât un român! Acest conflict intervine, spune sindicalistul francez, într-un context în care inflația e mai mare de 7% pe an. Iar acest nivel al inflației arată doar o mică parte din impactul pe care îl are evoluția prețurilor la produsele de bază asupra puterii de cumpărare a muncitorilor obișnuiți. La Dacia e grevă de 18 zile. Azi a fost iar miting la Pitești. Sindicaliștii, fericiți că judecătorii au fost corecți și au declarat greva LEGALA. Așa le-a spus Dumitru Costin celor câteva mii de oameni adunați în Piața Milea. Administrația de la uzină spune că salariile sunt suficient de mari, deși nu a ezitat să negocieze cu sindicaliștii o creștere peste cea promisă inițial. Recunoașterea valorii muncii. Despre asta vorbim azi, la Ordinea zilei. Cu Dumitru Costin liderul BNS și George Stoica, redactor șef adjunct Săptămâna Financiară. De la Pitești e cu noi directorul de comunicare de la uzina Dacia, Liviu Ion.