SUA ar putea reintra în recesiune dacă Obama nu-i convinge pe republicani să accepte planul de reducere a deficitului bugetar. Mai aproape de noi, liderii Uniunii Europene se întâlnesc vineri într-un summit de urgenţă să decidă dacă bagă sau nu Grecia în faliment controlat ca să nu molipsească Italia şi Spania. Nici Franţa nu se simte prea bine. Valul doi al crizei pare inevitabil. La Bucureşti, leul a picat azi, dar puterea n-a părut foarte deranjată. E treaba BNR, a spus Boc, preocupat de legea votului prin corespondenţă pe care o vrea adoptată cât mai repede. Cu alte cuvinte: ce contează criza, să furăm alegerile e mult mai important. Vă reamintim că iniţiatorul legii, ministrul de externe Baconschi, afirma nu demult, că votul prin corespondenţă ar aduce PDL peste un milion de voturi.
N-am uitat nici de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. I-am mai găsit un CV pe site-ul Ministerului Sportului din Franţa. Noul CV spune că Funeriu ar fi luat bacul cu menţiunea "assez bien" adică "destul de bine" sau satisfăcător. Nu "cu brio". Îl aşteptăm pe ministru să iasă, peste 14 ore, să spună că şi acest CV este un "falş ordinar" fabricat de Antena 3. Îi atragem însă atenţia, din nou, că simpla prezentare a diplomei de bacalaureat l-ar scuti de alergătură şi dezminţiri neconvingătoare.
Facem Ordinea Zilei cu Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Ionel Blanculescu, Lia Olguta Vasilescu, senator PSD, Dan Mihalache, Dragos Frumosu, presedinte Federatia sindicatelor din Industria alimentara. Şi. bineînţeles, cu Tuţi, reprezentanta permanentă a PDL la Antena 3. Cel puţin până la ... "noi ordine".