Cineva incaseaza si azi bani grei de pe urma defunctei Bănci Internaţionale a Religiilor. E vorba despre sume ameţitoare, zeci de milioane de euro, care au intrat în conturile seriosului ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu, ale socrului său, Călin Andrei Zamfirescu şi ale asociaţilor. Informaţiile şi documentele pe care le veţi vedea imediat vă vor arăta cât de uşor ajung să obţină averi colosale cei care ştiu cum să servească regimul.
Evenimentele politice sunt şi ele la Ordinea Zilei:Boc s-a dus la Reşiţa să-i convingă pe primarii PDL să nu plece după Frunzăverde. Prea târziu însă, 38 anunţaseră deja dimineaţă că trec la USL. Piedone a renunţat şi el la flirtul cu UNPR şi s-a întors la USL pentru care va candida, din nou, la primăria sectorului 4. Mişcarea Populară pare să fi murit înainte de a se fi născut: Ioan Oltean spune că mâine s-ar putea pune capăt oficial acestei poveşti, în timp ce colegii lui ,Udrea şi Stănişoară, o vor botezată şi semnează tot felul de alianţe la nivel local în numele acestei mişcări. Aşadar degringoladă totală în rândurile puterii zilele astea.
Adrian Năstase şi soţia lui au primit 3 ani de închisoare cu suspendare în Trofeul Calităţii, al treilea dosar în care sunt judecaţi. Urmează recursul şi pentru acest dosar, dar şi pentru dosarul Zambaccian în care fostul premier a fost condamnat la 2 ani cu executare.
Bogdan Firuleasa, avocat, Catalin Ivan, europarlamentar PSD, Dragos Frumosu, presedinte fed sind ind alimentara, Marian Petrache, PNL