Calul s-a făcut măgar, măgarul era, de fapt, vacă şi ...tocmai ce am reuşit să-i convingem pe europeni că n-avem de-a face cu scandalul cărnii de cal, că, în galantarele din România, se vinde carne de cal si magar, cu etichetă de carne de vacă. Dacă la asta mai punem şi faptul că o cunoscută televiziune americană, deci de peste ocean, face misto de primul minist...ru Ponta, fix în acelaşi context al calului măgar, dar vacă, ne vine să ne punem mîinile în cap. O să comentăm subiectul la Ordinea zilei. Tot aici, ne întrebăm, cum va reuşi statul român sa recupereze averea de un miliard de euro a Fundatiei Gojdu, facuta cadou de Mihai Razvan Ungureanu statului vecin, pe vremea cind era ministru de externe. Sinodul Mitropoliei Clujului vrea reluarea demersurilor pentru obţinerea şi administrarea moştenirii. În decembrie, premierul Victor Ponta anunţa că Guvernul va analiza situaţia bunurilor Gojdu de la Budapesta şi va solicita implicarea fie a Parlamentului, dacă poate fi formată o comisie de anchetă, fie a Corpului de Control sau a altor instituţii ale statului. Cum a ramas povestea asta? Raspundem la Ordinea zilei.
In politica interna s-a intimplat azi ce intuiam impreuna ieri. Iohannis a primit derogare sa poata candida pentru o functie de prim vicepresedinte, chiar daca nu are vechime in partid. Nou e ca se agita apele in rindul ministrilor liberali, amenintati, spun unii dintre pesedisti, cu remanierea. Pe lista ar fi Cimpeanu, de la Munca, Stroe, de la Interne, Fenechiu, de la Transporturi , si Vosganian, de la Economie, cel mai revoltat dintre toti. Vorbim si despre asta. ILIE SERBANESCU, MUGUR CIUVICĂ, ALINA GORGHIU, RĂZVAN ZAMFIR