Antena 3 CNN Emisiuni La ordinea zilei Băsescu, de la vis la dezamăgire. Coaliția vs societatea civilă

Băsescu, de la vis la dezamăgire. Coaliția vs societatea civilă

1 minut de citit Publicat la 16:23 19 Mai 2009 Modificat la 16:23 19 Mai 2009
Băsescu, de la vis la dezamăgire. Coaliția vs societatea civilă
Dana GRECU

Societatea civilă și coaliția de la putere sunt cap în cap pe tema codurilor. Codurile sunt proaste și nu au fost îndeajuns dezbătute, codurile sunt un compromis și nu le mai putem amâna. Cu aceste argumente se duce lupta. Deși atacat și amenințat cu plângeri la Comisia Europeană, Guvernul e la un pas să treacă legile controversate de parlament. Azi trecem în revistă cele mai hulite prevederi din coduri. Avortul terapeutic, legitima apărare, cămătaria, incestul, legalizarea prostituției. Coaliția e și ea ruptă în două, din cauză de coduri și campanie. Președintele a declarat că e dezamăgit de puterea pe care mai acum câteva luni o numea visul său. Pesediștii, cu jumătate de gură vor încă dezbatere parlamentară. Motiv pentru dezamăgirea totală a președintelui Băsescu, cel care, la Paris, le-a spus românilor care stau în Franța că a greșit că a băgat PSD în guvern. La Ordinea Zilei au venit doi reprezentanți ai coaliției - Victor Ponta, PSD, partidul care stă la rădăcina dezamăgirii prezidențiale și Daniel Buda de la PD-L. Cei doi invitați sunt și președinți ai subcomisiilor parlamentare care s-au ocupat de Coduri. Alături de noi a venit și domnul Adrian Moraru, director adjunct al Institutului pentru Politici Publice, unul dintre ONG-urile care contestă procedura de asumare a răspunderii Guvernului pe coduri. La ora 17.30 așteptăm declarațiile șefului statului la aeroportul Henri Coandă, la revenirea din vizita oficială în Franța.

×
x close