Vasile Vlașin a explicat, în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN care este cea mai mare greșeală pe care o putem face în momentul în care o persoană se îneacă lângă noi. Bineînțeles, după cea de a nu a acționa în niciun fel.
Potrivit lui Vasile Vlașin, clasica ”bătaie pe spate” pe care părinții ne-o aplicau adesea atunci când ne înecam cu mâncare, sau cu vreun lichid, poate face mai mult rău decât bine.
Instructorul acreditat al Consiliului European de Resuscitare susține că, pentru a ajuta o persoană care se îneacă, lovitura în spate poate fi de ajutor doar dacă este executată corect.
”Pentru o persoană care se îneacă, dacă persoana este conștientă, dacă ai fost acolo în momentul zero, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să o prinzi de mână și să o încurajezi să tușească. Obligatoriu o prinzi de mână, nu de umăr, nu de altundeva. Pentru că factorul psihoemoțional joacă un rol important nu doar pentru tine, ca martor, ci și pentru victimă.
Citește și: Ce faci când te îneci și nu este nimeni care să te ajute! Manevra care îți salvează viața
Cum procedezi când o persoană se îneacă
Dacă vorbim de copil, acolo contează foarte mult atitudinea și altitudinea. Prinzi copilul de mână, dar nu rămâi tu în picioare. Ci te duci la nivelul lui. Pentru că dacă el este jos și tu ești sus și el te privește ca pe o autoritate, copilul se va inhiba, se va speria.
Iar atitudinea, chiar dacă ție îți vine să mori în momentele acelea, fața ta trebuie să radieze lumină și vocea ta trebuie să fie suavă. Pentru că dacă tu zbieri, copilul va reacționa nici nu știi cum. Îl prinzi de mânuță, te duci în genunchi la nivelul lui și îl încurajezi să tușească. A încuraja să tușească nu înseamnă doar a-i spune. Ci înseamnă a-i spune, a-i arăta și a-l felicita. Adică îi dai feedback în timp real. De ce? Ca el să înțeleagă că ceea ce face este bine, să o facă în continuare cu și mai mare încredere.
Atunci când observi că el nu mai are capacitatea să tușească, nu mai insiști, că insiști degeaba! Și treci la pasul următor!
Cum se execută corect lovitura între omoplați
90% din cei care se îneacă elimină totul tușind. Rămân 10% a căror obstrucție este mai gravă. Pentru aceștia vom aplica niște instrumente, vom folosi niște instrumente mai eficiente. Ne poziționăm în spate, diagonală, deschidem căile respiratorii ale victimei ridicându-i bărbia cu mâna, încercăm dacă putem să îi deschidem și gura introducând degetele între mandibulă și maxilar, dar fără a-l răni. Dacă este un copil mic, îi deschizi foarte ușor gura, pentru că el nu are dantura completă și îi introduci degetele între gingii. Și îi aplici lovituri între omoplați.
Aici, la loviturile între omoplați, este o tehnică. Pentru că nu lovești în neștire, unde se nimerește, când se nimerește. Lovitura trebuie să fie fermă, scurtă, sub formă de șoc. Lovitura trebuie să fie de jos în sus, am învățat la fizică faptul că un corp se deplasează în direcția în care asupra lui acționează o forță, deci lovitura trebuie să fie cu podul palmei, de jos în sus, pe direcția gurii, exact între omoplați, cu pauză între lovituri.
Nu lovim în neștire, și avem câte trei secunde pauză între lovituri ca să permitem loviturii să producă efecte. Este vorba de compresia aceea care se produce în cutia toracică, în coșul pieptului și de vibrațiile, de unda de șoc, pentru că noi lovim direct în coloană.
Citește și: Cum salvezi viața unei persoane! Vasile Vlașin: ”Trebuie să faci două lucruri deodată și de îndată!”
Deci acea palmă clasică peste spate s-ar putea chiar să dăuneze, să facă mai rău. Deci cu podul palmei, de jos în sus, la interval de trei secunde și creștem progresiv forța cu care aplicăm loviturile. Nu a ieșit din prima, a doua oară lovești un pic mai tare, până la cinci lovituri. Dacă până la cinci lovituri nu a eliminat, înseamnă că obstrucția este gravă și că avem nevoie de niște instrumente mai puternice. Și atunci recurgem la metoda Heimlich, sau compresiile abdominale.
Cum efectuăm metoda Heimlich
Ne poziționăm exact în spatele victimei, ne asigurăm stabilitatea noastră așezându-ne cu picioarele depărate, ducem un picior în lateralul victimei și un picior în lateral spate, deci noi trebuie să ne asigurăm stabilitate de 360 de grade, pentru că victima la un moment dat se va zbate, măsurăm distanța între buric și furca pieptului, măsurăm două degete deasupra buricului și amplasăm acolo pumnul, cu partea lată, cu degetul mare înspre abdomen, apoi cuprindem cu cealaltă palmă, ca o gheară, pumnul și strângem înspre interior și ușor în sus. Să generăm o presiune în abdomen, presiune pe care o direcționăm intratoracic astfel încât să punem presiune de jos în sus asupra dopului care este undeva destul de bine înfipt pe căile respiratorii.
La fel, cu pauză de trei secunde între ele, creștem progresiv până la 5. Dacă până la 5 nu a ieșit și mai avem victima în echilibru, și o mai putem susține, ne vom întoarce și vom alterna. Încă o dată cinci lovituri, dacă în continuare mai avem victima în echilibru reluăm manevra Heimlich, compresia abdominală.
Mai mult de două asemenea cicluri nu poți face, pentru că deja au trecut vreo trei patru minute și nu mai poți susține victima, deja este inconștientă de ceva vreme, este posibil deja să intre în stop cardiorespirator.
Dacă au trecut mai mult de patru minute, am zis că între unu și patru minute se oprește inima după oprirea respirației, dar pot fi și excepții ca timp, în funcție de rezistența organismului, de antrenament. Excepțiile ca timp pot fi și în sus dar și în jos. De aceea noi nu trebuie să pierdem timp, ci trebuie să acționăm imediat”, a expliat Vasile Vlașin în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.