Antena 3 CNN Emisiuni iThink Secretul pentru a avea bani la pensie, fără a depinde de ceea ce primești de la stat

Secretul pentru a avea bani la pensie, fără a depinde de ceea ce primești de la stat

Un consultant financiar oferă câteva sfaturi valoroase pentru o bătrâneţe liniştită

Getty Images / Goodboy Picture Company
Secretul pentru a avea bani la pensie, fără a depinde de ceea ce primești de la stat
de Laura Dinu    |    09 Iun 2024   •   15:01

Alexandru Chirilă, consultant financiar, a explicat în exclusivitate la Antena 3 CNN care este secretul pentru a ne bucura de o bătrânețe liniștită, fără să depindem de banii de la stat. 

”Mie îmi pare rău că nu mi-am pus întrebarea despre pensie la 18 ani și cred că ar trebui să ne gândim la pensie încă din primele momente în care avem venituri. Pensia este un drum cu un singur sens. Este unul inevitabil și am conștientizat că acest drum mă încearcă și pe mine în urmă cu patru ani, când am înțeles că speranța de viață a populației crește. Asta înseamnă că sistemul actual trebuie să plătească pensii pentru perioade mai îndelungate de timp.

În România, vârsta medie în momentul de față este de aproximativ 75 de ani, dar bineînțeles că asta depinde și de ADN-ul personal. Eu am bunici care au trăit în medie 90 de ani. Deci mă aștept ca de la cei 65 de ani până la o medie de 90 de ani, aproximativ 25 de ani să o duc din pensie.

De partea cealaltă, mai apare un fenomen. Din ce în ce mai puțini angajați susțin din ce în ce mai mulți pensionari. Ceea ce în perioada comunistă nu se întâmpla. Deci atunci era invers proporțional.

În 2050, studiile arată că sistemul actual de pensie nu va mai fi sustenabil. Înțelegând toate aceste mecanisme, eu am spus că nu vreau să fiu la mâna statului și să fiu o presiune pentru stat, pentru ca statul la vremea respectivă să-mi spună că nu îmi poate plăti pensia sau că stilul meu de viață depinde de capacitatea lui de a plăti pensia. Eu nu vreau treaba asta”, a afirmat Alexandru Chirilă. 

Ce putem facem pentru a ne susține singuri la bătrânețe

”Se pare că în afară de sistemul din Statele Unite, unde guvernul dă responsabilitatea pensiei în mâna cetățeanului, prin acele conturi 401K, în care cetățeanul decide în ce să își investească fondul de pensie, el fiind responsabil de propria pensie, în Europa, sistemul de pensie este cam peste tot la fel. Și este o problemă a Uniunii Europene, o problemă pe care eu am conștientizat-o și pentru că nu vreau să fiu nici în cârca cuiva ca responsabilitate, și pentru că am informațiile, energia și toate cele necesare pentru a prelua frâiele, am spus că vreau să fiu dependent strict de deciziile mele”, mai spune el. 

”Trebuie să facem în primul rând un audit personal asupra veniturilor, cheltuielilor și cât poți să economisești. Mai departe, eu folosesc un site prin care îmi calculez dobânda compusă, în care am câteva input-uri. Resurse inițiale, resurse pe care le pot aloca lunar, randament pe care îl aștept și taxe și impozite. De aici îmi construiesc un business plan, astfel încât, într-o perioadă de X ani, voi ști încotro mă îndrept. Ăsta este primul pas să construiesc strategia din punct de vedere matematic.

Cea mai bună investiție

Apoi apare întrebarea în ce pot investi astfel încât să obțin randamentele respective. Nu există foarte multe variabile pentru un investitor începător care nu știe nimic. Cel mai safe este benchmark-ul, indicii bursieri, așa cum am spus, în România există BET, în Statele Unite sau în Europa există alți indici, dar toți sunt replicați prin diverse ETF-uri.

Există oportunitatea în ciclurile cu dobânzi crescute și în obligațiuni, unde și Guvernul a oferit dobânzi, cupoane pe obligațiuni între 6 și 8 la sută. Deci oportunități există și în funcție de ciclurile economice pot pivota, cu achiziții mai mari de obligațiuni, cu achiziții mai mari în acești indici bursieri.

Important este că eu, dezvoltând abilități și având cunoștințele necesare, pot să bat acest indice bursier, dar măcar să încep cu asta, dar nici măcar asta nu fac.

Avem foarte mulți români cu depozite mai mari de 100.000 de euro, cred că sunt peste 60.000 de români cu depozite mai mari de 100.000 de euro, cu depozite bancare de 3-5% anual, sunt bani care zac efectiv, fără a fi rulați cu adevărat în economie. Și să nu uităm faptul că antreprenorii au nevoie de lichiditate, antreprenorii au nevoie de finanțare, și din ce în ce mai mulți antreprenori au ieșit pe burse cu vânzare de obligațiuni”, a concluzionat Alexandru Chirilă în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN. 

×
Subiecte în articol: pensie Alexandru Chirilă
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close