Antena 3 CNN Emisiuni iThink Primul lucru pe care trebuie să îl faci când ești diagnosticat cu o boală gravă. Marius Văduva: ”Nimic nu este posibil dacă nu faci asta!”

Primul lucru pe care trebuie să îl faci când ești diagnosticat cu o boală gravă. Marius Văduva: ”Nimic nu este posibil dacă nu faci asta!”

În ultimii ani, în România, incidența bolilor grave a crescut extrem de mult, indiferent de vârstă.

Getty Images / Gerardo Huitrón
Primul lucru pe care trebuie să îl faci când ești diagnosticat cu o boală gravă. Marius Văduva: ”Nimic nu este posibil dacă nu faci asta!” Sursa foto: Getty Images / Gerardo Huitrón
de Laura Dinu    |    Iusti Fudulu    |    05 Mai 2024   •   12:15

Această creștere poate fi atribuită unei varietăți de factori, inclusiv schimbări în stilul de viață, creșterea poluării, alimentației nesănătoase, niveluri ridicate de stres, lipsa exercițiului fizic regulat și alți factori de mediu.

De asemenea, îmbătrânirea populației poate juca un rol important în creșterea incidenței bolilor grave, deoarece anumite afecțiuni sunt mai frecvente la persoanele în vârstă. În plus, progresele în medicină și tehnologie pot duce la identificarea și diagnosticarea mai bună a bolilor, ceea ce poate duce la o creștere aparentă a incidenței.

Din păcate, în general, cei care descoperă că au o boală gravă caută alinare la medici, sau oriunde altundeva, însă uită să caute într-un loc esențial. 

Marius Văduva, onco-nutriționist și preot, a explicat în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN ce trebuie să facă un om care a fost diagnosticat cu o boală. 

”Multă lume se bucură de sfaturi de sănătate, dar astăzi vreau să spun lumii că fără Hristos nimic nu se poate în viață”, susține Marius Văduva, care are rezultate excepționale în ceea ce privește vindecarea cancerului prin nutriție, în colaborare cu medicina alopată. 

”Din fericire, văd zilnic pacienți care îmi spun că atunci când au simțit că sunt bine sufletește, a coborât în sufletul lor și gândul că se vor face bine.

Prima dată și prima dată omul se uită la trup, și după ce umblă din spital în spital, pentru că la români este un obicei să te duci să primești o opinie, două, trei, de la mai mulți medici, această a doua opinie se duce cumva către terți. Dar uităm aici un lucru esențial. Uităm să ne uităm la noi, să ne oprim și să ne uităm la sufletul nostru, să vedem dacă nu cumva înainte să se îmbolnăvească trupul, s-a îmbolnăvit sufletul. Acest lucru este extrem de important, fiindcă abia atunci când ne îmbolnăvim ne dăm seama că încă nu suntem un întreg și căutăm ceea ce ne lipsește.

Dacă oamenii ar căuta să se simtă mulțumiți, chiar nu sunt bolnavi, atunci ar începe să vadă că sunt mai mult decât un trup. Totul ține de recunoștință, iar recunoștința ține și de cer.

Din păcate, și aici rămânem cumva pe orizontală. Trebuie să mergem și către verticală, pentru că recunoștința, dacă le-o dai semenilor tăi, deja ajungi la un moment dat să faci gesturi de recunoștință care ajung să te auto-mulțumească și nu îți hrănești sufletul cu asta, dar îți hrănești vanitatea, mândria, faptul că ai fost recunoscător celuilalt.

Recunoștința este un cuvânt care trebuie pus bine în context. Pentru că mi s-a întâmplat să am pacienți care mi-au spus că sunt oameni buni, dau milostenie, sunt recunoscători, dar au venit la mine cu un cancer de colon. Și imediat i-am întrebat care este relația lor cu Dumnezeu. Acele persoane, dacă au impresia că sunt bune, tocmai acest lucru le face să facă singure alegerile. Și tocmai acele alegeri duc la boală.

Sufletul are nevoie de smerenie. Dar cum să te smerești dacă tu nu cauți decât să te îndreptățești? Recunoștință avem către cine? Către om? Te îndreptățești pe tine. Și ajungi să te liniștești sufletește prin faptul că te lași în grija celui căruia tu i-ai fost recunoscător. De exemplu, mergi la doctor, vrei să îi dai ceva, mergi la un vecin, și fiindcă te-a ajutat, vrei să îl ajuți și tu. Acesta este un lucru pe care, din păcate, mulți români credincioși îl fac. 

Fac faptele credinței între semeni, nu către Hristos, nu către biserică, nu către Dumnezeu. Un om care nu ajunge să fie cu Dumnezeu în timpul vieții, să se împărtășească cu sângele și cu trupul Lui, ce credeți că poate găsi Mântuitorul la el când va ieși din trup?”, a mai afirmat preotul Marius Văduva în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN. 

×
Subiecte în articol: Marius Văduva cancer boală gravă
Citește mai multe din iThink
» Vezi toate știrile din iThink
Cele mai noi știri
Parteneri
x close