Antena 3 CNN Emisiuni iThink ”Am câștigat bani peste noapte, însă am plătit un preț foarte mare” Fost luptător de MMA, despre viața în spatele gratiilor, la iThink

”Am câștigat bani peste noapte, însă am plătit un preț foarte mare” Fost luptător de MMA, despre viața în spatele gratiilor, la iThink

Gheorghe Ignat, fost luptător de MMA, a fost invitatul lui Iusti Fudulu în emisiunea iThink, de la Antena 3 CNN, unde a vorbit despre viața petrecută în spatele gratiilor și despre felul în care privește acum libertatea.

de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Mar 2023   •   12:33

Fost campion MMA, Gheorghe Ignat a petrecut patru ani în închisoare, însă aceasta a fost, spune el, o binecuvântare, pentru că a învățat să iubească libertatea și să vadă viața cu alți ochi.

"Totul s-a întâmplat în urma unor alegeri personale eronate. Tânăr fiind, mi-am dorit mai mult și mai repede. În ciuda faptului că făceam sport de performanță, m-am îndreptat către o zonă care îmi oferea bani peste noapte, însă am plătit un preț foarte mare.

În anii 2000, sportul era foarte prost plătit. Se muncea foarte mult, dar eforturile aduceau doar medalii. Eu am ajuns în închisoare și a trebuit să plătesc pentru lucrurile pe care le-am făcut.  Am ajuns acolo în momentul în care Dumnezeu îmi schimbase viața, eram deja un om transformat, aveam familie și trei copii, însă au venit notele de plată din trecut și a trebuit să petrec un timp în penitenciar.

Am făcut patru ani de închisoare cu executare. Mi-am asumat faptul că a trebuit să plătesc, dar am știut că Dumnezeu m-a iertat. 

Citește și: Răzvan Dumitrescu, la iThink: "În război vezi doar ceea ce îţi este permis să vezi"

Pentru mine, închisoarea a fost o binecuvântare, pentru că Dumnezeu a dezvoltat o latură sensibilă a mea, aceea de a-mi păsa de cei care sunt închiși.

Cred că dacă nu aș fi trecut prin această experiență, nu aș fi putut să simt ce înseamnă să fii doar un număr sau să fii considerat un om de nimic.

Societatea trebuie să înțeleagă faptul că acești oameni au nevoie de o mână de ajutor. În România, deținuții nu primesc nici măcar o șansă.

Eu am experimentat ceea ce înseamnă să lupți pentru libertate abia după ce am ieșit din închisoare. Spre exemplu, din cauza trecutului meu, nu am putut să-mi deschid un cont bancar.

Dumnezeu ne-a făcut liberi și cred că merită să luptăm până la capătul puterilor pentru libertate.

De asemenea, trebuie să le arătăm oamenilor că îi iubim. Hristos a făcut lucruri extraordinare din dragoste, iar noi suntem datori să o ducem mai departe", a spus Gheorghe Ignat.

×
Subiecte în articol: iThink Iusti Fudulu Ghiţă Ignat
Citește mai multe din iThink
» Vezi toate știrile din iThink
Cele mai noi știri
Parteneri
x close