Antena 3 CNN Life De ce trosnește maxilarul și ce trebuie să facem pentru a scăpa de problemă

De ce trosnește maxilarul și ce trebuie să facem pentru a scăpa de problemă

Laura Dinu, Iusti Fudulu
3 minute de citit Publicat la 14:17 19 Iul 2024 Modificat la 14:17 19 Iul 2024
maxilar getty images
Trosnitul maxilarului, o problemă din ce în ce mai frecventă. Foto: Agerpres

Trosnitul maxilarului poate fi o problemă dureroasă, care provoacă mult disconfort, și care afectează din ce mai multe persoane. Din păcate, puțini știu ce trebuie să facă într-o astfel de situație.

Prezentă în platoul emisiunii IThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, Cristina Oboroc, specialist în face fitness, a explicat de ce trosnește maxilarul dar și ce trebuie să facem dacă ne confruntăm cu o astfel de problemă. 

”Aici este implicat mușchiul maseter. Iar pocnitul acesta al maxilarului înseamnă deviația articulației temporo-mandibulare.

Asta se întâmplă când deschidem gura, iar gura merge puțin într-o parte. Uneori, această problemă poate fi legată de bruxism sau de scrâșnirea dinților.

Cum se rezolvă

Ce trebuie să facem? Se poate lucra cu zona gâtului, sunt exerciții simple. Toți caută rezolvări atât de complicate la probleme atât de simple. Deci, în primul rând, exerciții la zona gâtului, exerciții de deschidere și închidere a gurii, și atunci putem restabili funcția”, spune Cristina Oboroc. 

”Eu personal am avut această deviație accentuată, încât nu mai auzeam cu urechea stângă.

De ce s-a întâmplat acest lucru? Pentru că m-am grăbit să-mi corectez poziția corpului și nu am ținut cont de linia frontală, laterală sau din spate a corpului. Deci când îți dorești să corectezi poziția corpului, trebuie să începi de la talpă. Eu nu am făcut asta, m-am apucat de la umeri, și din cauza asta, dacă există o asimetrie în corp, ea se va manifestă peste tot. Și, corectând aici, mi s-a accentuat la articulația temporo-mandibulară, la mușchiul maseter, s-a transmis la ureche și nu mai auzeam.

Am început atunci să merg la un osteopat, care mi-a dat exerciții ca să corectez această problemă și încet, încet am început să aud din nou”, mai spune ea.

Poziția limbii în gură, cea mai importantă

”Sunt exerciții care te ajută să corectezi această poziție, dar primul lucru care se poate face este să duci limba în cerul gurii. Asta este o tehnică minune. Ca atunci când spunem litera N. Când spui această literă, limba este acolo sus.

Efectiv toată limba trebuie să fie lipită de cerul gurii, nu doar vârful sau o parte, deci toată limba lipită de cerul gurii. Această tehnică a fost dezvoltată de un doctor care a observat că deformările pe care noi le avem la nivel de față și de poziționare articulației temporo- mandibulare. Și astfel, doar prin această tehnică de a ține limba pe cerul gurii, toată forma feței se schimbă fără a face nimic. Nu trebuie nici exerciții să faceți la față, nici să schimbați poziția corpului. Doar țineți limba pe cerul gurii timp de o jumătate de an și toată fața se schimbă.

De ce? Pentru că se obțin acel spațiu pe cerul gurii. Corpul uman este așa dezvoltat, nu degeaba este un spațiu în zona respectivă. Atunci se lărgește atât mandibula cat și maxilarul.

Multe femei care au venit la mine nu aveau contur al feței pentru că poziția limbii era greșită. Făceau exerciții, dar cum au dus limba pe cerul gurii, cum au obținut contur foarte frumos.

Ca să-ți dai seama că ții limba corect, trebuie, atunci când deschizi gura, să nu poți respira. Odată ce există respirație pe gură, toată fața va fi deformate”, a mai explicat Cristina Oboroc în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN. 

×
x close