Alexa Rădulescu a deschis impreună cu o parteneră un showroom de mobilă și decorațiuni în care clienții își pot personaliza locuințele fix așa cum doresc. Succesul ei se datorează și faptului că nu s-a temut să greșească. Eșecul este o experiență pe care nu o poți învăța în niciun training și în nicio carte, spune Alexa.
"Părinții mei au fost antreprenori și de când mă știu eu, ei au avut tot timpul propriile lor business-uri. Au început prin a vinde diverse lucruri, amândoi având domenii diferite. Pot să zic că am stat în magazine de pe la 7 ani, am început să vând cafea, mi-a plăcut interacțiunea cu oamenii foarte mult și am rămas cu ea.", povesteşte Alexa despre începuturile ei timpurii în lumea afacerilor.
Mai târziu a preluat unul dintre business-urile familiei, care era într-un domeniu mai de nișă, cu antichități și obiecte de artă, după care s-a hotărât să iasă din sânul familie și să îşi construiască propriu drum. Aşa a ajuns la... stat.
"A fost o experiență foarte bună în perioada respectivă. Doream foarte mult să am o experiență de relație cu mass-media, pentru că făcusem o facultate de profil și mi-am dorit foarte mult să merg în zona asta, PR, comunicare media și așa mai departe.", povesteşte Alexa.
După experienţa muncii la stat, şi-a dorit experienţa muncii în corporaţie, până anul trecut când s-a hotărât că e momentul să îşi 'facă un business al ei.
A ales un concept de magazin de mobilier, fondat și gândit alături de o altă parteneră de business, arhitecta Monica Trașcă.
Care a fost cea mai mare provocare antreprenorială?
"Cred că cea mai mare provocare a mea a fost să mă învăț cât mai mult din partea asta de design interior. Pare ușor când te uiți pe poze, dar realitatea este că sunt multe detalii care nu mai țin de estetică.", spune tânăra antreprenoare.
Ce sfat ar da cuiva care își dorește să facă pasul în antreprenoriat?
"Să se pregătească pentru că nu e deloc ușor. Sunt multe sacrificii pe care le faci pe parcurs și cumva ar fi bine să estimeze: Cât timp pot să susțin asta? Cât timp pot să stau să sacrific resursele pe care le am în momentul ăsta.
Dacă reușește să facă balanța asta, părerea mea este să-și inima-n dinți. Fie că va fi un succes sau poate că primul business va fi un eșec este o experiență pe care nu o poți învăța în niciun training, niciun curs. Poți să citești în cărți despre alții, dar modul în care tu reușești să te înveți să faci lucrurile astea valorează mai mult decât experiența pe care o auzi de la ceilalți.", mai spune Alexa Rădulescu.