Mircea Badea a spus joi, după ce ANAF a fost în control la Rise Project, că nu vede care este problema în acest caz, când un ONG este verificat de Fisc.
”S-a dus ANAF la Rise Project și a ieșit mare, mare scandal. Că de ce să se ducă? Că ei voiau să dea o investigație despre Dragnea.
Toți cei care ne-au înjurat pe noi când a venit ANAF-ul să ne scoată din clădiri, fără să aibă hotărâre judecătorească de evacuare, au zis că nu, că e statul de drept. Acum când s-au dus doi inspectori la ONG-ul Rise Project, toți s-au coalizat (...). Păi nu era statul de drept? Când era la Antena 3 e statul de drept și când e la Rise Project e stalinism și poliție politică? Cum facem cu această dublă măsură?”, a comentat Mircea Badea, joi, în pasa emisiunii Sinteza zilei cu În gura presei, la Antena 3.
”Dar de ce să nu se ducă? ONG-urile în România sunt ca vaca în India, sfinte? Au ceva de ascuns?”, a încheiat Mircea Badea.