Cu un război la graniță şi mai multe crize suprapuse românii fac faţă cu greu traiului de zi cu zi. Printre cele mai mari frici ale lor se numără un nou val de scumpiri, frigul îndurat la iarnă şi lipsa banilor.
"Cel mai teamă îmi e de scumpire a gazelor. Pentru că n-avem rezervă, nu este rezervă, nu este ceea ce se poate cumpăra. Deci e foarte scump", spune un bărbat.
"Pentru noi pensionarii ne așteaptă zile negre. Încălzire, curent, medicamente, mâncarea", spune o pensionară.
"O să rămânem fără căldură. Am mai rămas de câteva ori, a mai fost frig, am mai pus în priză calorifer, radiatoarele", mai spune cineva.
"Mă gândesc că gazul o să fie cel mai scump. Mai scump ca şi curentul. Cresc prețurile la orice, la orice. Și nu știu cum putem face față", mai completează cineva.
"De datorii mari către stat", mai spune cineva.
"Toate prețurile au crescut. Nu cred că ne așteaptă ceva bun pe viitor", este concluzia unui bărbat.
"Eu sunt pensionară, am 1.400 lei ce pot să fac acum? Am dat la doctor, îmi vine să plâng, 700 de lei pentru niște teste", spune în lacrimi o pensionară.
"Românii să aibă încredere că nu vor rămâne fără căldură"
Acestora şi tuturor românilor, ministrul Energiei le transmite un mesaj:
"Eu cred că românii trebuie să aibă încredere că nu vor rămâne fără căldură și fără energie electrică. Cred că trebuie să aibă încredere. În ce am văzut la dumneavoastră pare o problemă, o preocupare a românilor această raționalizare, dar raționalizarea, în ideea că nu va mai fi, nu că va fi cu o oră pe zi, că nu va mai fi și în perioada aia le va fi frig", a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu.
"Securitatea energetică este principala preocupare"
Securitatea energetică este principala preocupare a noastră, a Ministerului Energiei, a mea personală, a guvernului, a președintelui.
Cred că nu există țară care este producătoare de gaze naturale sau de petrol în care să nu fi fost discutat, să fi discutat despre acest lucru, despre o nouă sursă, o nouă rută de aprovizionare.
Dacă până la sfârșitul anului trecut România nu avea altă șansă, n-avea altă rută de a aduce gaz natural decât gaz rusesc, pentru că nu exista altă conexiune pe unde să putem aduce, la sfârșitul anului trecut a fost operaționalizat culoarul interbalcanic.
Eu am văzut niște titluri în presa de astăzi și de ieri cu privire la acest memorandum cu Azerbaijan.
Nu, România are pe unde să aducă, indiferent dacă interconectorul Grecia cu Bulgaria va fi gata sau nu va fi gata, chiar dacă a fost inaugurat. Nu este încă operațional, probabil că va fi.
Avem prin coridorul transbalcanic, de aceea am fost la Azerbaijan, de aceea am fost în Turcia, de aceea am discutat tocmai pentru a aduce gaze din Azerbaijan prin Turcia, prin coridorul interbalcanic în România, adică Turcia, Grecia, Bulgaria.
România a contribuit la acest memorandum, România este parte la cest memorandum și pe lângă aprovizionarea cu gaze naturale, vă pot spune că am introdus în acest memorandum interconectarea între Azerbaidjan, Georgia și Uniunea Europeană, prin România, a unui coridor de energie electrică, energie verde, pentru că preconizăm și ne uităm și peste ce se va întâmpla peste 5-6-7 ani și vrem să putem să facem un pod de energie eoliană între Marea Caspică și Marea Neagră și să aducem această energie în Europa prin România.
Acum se reconfigurează rutele de energie electrică, iar un cablu submarin între Georgia și România este necesar și apoi el este continuat.
Avem proiect la care lucrăm cu un cablu de curent continuu de la Marea Neagră până la ieșire din România către Ungaria, în așa fel încât să putem avea un culoar foarte clar de transport, să ne ajute și pe noi să evacuăm energia din Dobrogea, unde vom avea și vânt foarte mult în Marea Neagră și nucleară să o evacuăm către centrul țării, către România și de ce nu, dacă avem surplus și vom avea surplus către export, împreună cu energia care vine din Marea Caspică, pe un coridor verde pe care îl facem.
Deci noi am contribuit la acest memorand, nu știm ce se întâmplă cu acest memorandum, suntem parte a jocului, nu suntem în afara jocului", a spus ministrul Energiei Virgil Popescu în emisiunea În faţa naţiunii de la Antena 3.
Mai mult, ministrul a reamintit că "dacă vorbim de prețul gazului natural pentru populația acesta de la 1 aprilie este plafonat și este plafonat până la 1 aprilie anul viitor, deci nu vorbim de creștere de preț în această iarnă la gazul natural.
Deci populația nu are de ce să se teme de niște facturi explozive în această iarnă. Prețul este cât plătesc acum, pe ce consum acum pe kilowatt, la fel vor plăti și ne în iarnă iar la energie electrică la fel.
Practic, 80 % din populația României este protejată prin acest prin acest plafon peste 300 de kilowați.
(...) Eu vreau ca după această iarnă să ieșim mai întăriți, după această iarnă să ne continuăm proiectele. Vreau să ținem sistemul în echilibru, indiferent și în cel mai rău scenariu și vom reuși acest lucru, pentru că luăm în calcul la minister și cel mai rău scenariu și scenariu optimist.
Cel mai rău scenariu, în care nu mai există practic gaze din Federația Rusă, trebuie să îl pregătim și-l pregătim încă de pe acum în așa fel încât să trecem cu bine.
Nu trebuie să ne fie frică în această iarnă. Mie, ca ministru, eu trebuie să îmi fac treaba în această iarnă, în așa fel încât românii să nu simtă că noi am aplicat cel mai rău scenariu sau optimist", a mai explicat ministrul Energiei, Virgil Popescu, în emisiunea În faţa naţiunii de la Antena 3.