Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Mircea Geoană: Riscurile de securitate abundă, din păcate, în zona României

Mircea Geoană: Riscurile de securitate abundă, din păcate, în zona României

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 20:07 10 Mai 2021 Modificat la 22:58 10 Mai 2021
Mircea Geoană: Riscurile de securitate abundă, din păcate, în zona României

Președintele României, Klaus Iohannis, și omologul său, președintele SUA, Joe Biden, au avut discuții deosebit de importante. Chiar dacă participarea la summit a fost virtuală, Joe Biden a transmis un mesaj clar: Statele Unite ale Americii și NATO sunt gata să acorde și mai multă atenție flancului estic și zonei Mării Negre.

La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, le-a transmis liderilor prezenți că participarea președintelui Statelor Unite demonstrează angajamentul de a reconstrui alianțe.

Despre acest subiect a vorbit, la Antena 3, și secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană:

"Mă bucur extrem de mult că România a găzduit acest summit al țărilor de pe flancul estic și mă bucur cu atât mai mult că secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și președintele american au participat cu declarații extrem de puternice și convingătoare la un moment relevant.

În primul rând, este vorba despre expresia solidarității între țările de pe flancul estic. Este foarte important ca de la Marea Baltică la Marea Neagră, pe verticala flancului estic, să existe această coeziune, această solidaritate întrețările de pe flancul estic", a spus Mircea Geoană.

Klaus Iohannis, după Summitul B9: "Am pledat pentru o creștere a prezenței militare aliate în România"

Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă la finalul Summitului B9, de la București, organizat alături de președintele Poloniei.

"Am subliniat, în schimbul de opinii cu omologii mei, faptul că acțiunile destabilizatoare ale Rusiei din regiune sunt îngrijorătoare și contribuie la menținerea unui accentuat climat de insecuritate.

Situația îngrijorătoare de securitate din Marea Neagră, despre care am discutat pe larg, ne-a dovedit că trebuie să ne menținem vigilența, NATO trebuie să continue să își întărească postura de descurajarea și apărare, în special de flancul Estic, în mod unitar și coerent, de la Marea Baltică la Marea Neagră.

De aceea am pledat, inclusiv în discuția cu președintele Joe Biden, pentru o creștere a prezenței militare aliate, inclusiv a SUA, în România și pe flancul estic.
Mă bucur că președintele Biden s-a referit în intervenția sa la importanța unei alianțe mai puternice și relevante global și mai presus de toate la importanța specială Art. 5 din Tratatul de la Washington, pe care SUA îl susține extrem de puternic.

De asemenea, împărtășesc ce a spus președintele Biden, legat de necesitatea întăririi cooperării transatlantice. Parteneriatul transatlantic acoperă Europa și se întinde nu doar peste ocean, ci merge până la Marea Baltică și Marea Neagră, fiind cheia de boltă a tot ceea ce am realizat în sec. XX și până acum", a declarat șeful statului, la finalul Summitului B9, organizat la București.
Joe Biden, intervenție la Summitul B9

Președintele american Joe Biden a participat, luni, la Summitul B9, organizat la București. La reuniune au mai fost prezenți reprezentanții Bulgariei, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, Slovaciei și Ungariei.

România și aliații NATO de pe frontul estic au discutat despre amenințarea pe care o reprezintă Rusia.

×
x close