Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Mircea Geoană: "Putin se pregătește pentru un război de durată. A mobilizat deja încă 200.000 de oameni"

Mircea Geoană: "Putin se pregătește pentru un război de durată. A mobilizat deja încă 200.000 de oameni"

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 20:24 18 Ian 2023 Modificat la 00:05 19 Ian 2023
Mircea Geoana
Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto / Alexandru Dobre

"Acum un an, Vladimir Putin a început un război pentru a prelua controlul asupra Ucrainei și a răpi libertatea oamenilor săi. Dar a subestimat priceperea şi curajul poporului, forţelor armate şi conducerii ucrainene.

A subestimat unitatea și solidaritatea noastră cu Ucraina. A subestimat reacţia ţărilor noastre. Oferim asistență fără precedent pentru dreptul Ucrainei de a se apăra. Acest lucru a făcut diferenţa pe câmpul de luptă. Acest ajutor este esenţial pentru a contura viitorul Ucrainei", a spus Mircea Geoană.

Mircea Geoană: "Subestimarea Rusiei este periculoasă"

"Vladimir Putin se pregătește pentru un război de durată. A mobilizat deja încă 200.000 de oameni care se antrenează acum, a crescut producţia militară, caută să facă rost de arme de la alte regimuri autoritare, inclusiv Iran.

Dar, cel mai important, nu aveam nicio indicaţie că planurile sale s-au schimbat. Aşa că trebuie să fim pregătiţi pe termen lung. Anul 2023 va fi un an dificil şi trebuie să sprijinim Ucraina oricât de mult ar dura totul. 

Citeşte şi: Mircea Geoană: "Schengen nu este decât picătura care a făcut să se verse un pahar umplut"

În acelaşi timp, trebuie să împlinim directivele luate de liderii noştri la Summitul de la Madrid de anul trecut. Trebuie să ne întărim apărarea pentru a face faţă atacurilor din orice direcţie. S-au făcut progrese în extinderea rapidă a grupurilor noastre de luptă de pe flancul estic până la nivelul de brigadă. Am pus mai multe trupe în alertă.

De asemenea, ne continuăm măsurile de a livra noul Model de Forţă, dar ne continuăm şi planurile de apărare a locaţiilor-cheie sau relevante, stabilite de Alianţă, pe toate direcţiile strategice", a transmis Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO.

Ce informaţii are NATO despre mişcările ruşilor

Potrivit lui Mircea Geoană, războiul ar putea fi de durată. Kremlinul vrea să subjuge Ucraina, spune el.

"Nu putem anticipa finalul războiului. Va continua şi în 2023", a mai spus Geoană într-un interviu acordat Antena 3 CNN.

Secretarul general adjunct al NATO susţine că războiul Rusia-Ucraina este unul fără noimă.

NATO întăreşte Ucraina ca să ajungem la pace, a mai declarat Geoană.

Vezi şi: Mircea Geoană, despre starea lui de sănătate după ce s-a speculat că este bolnav: "M-am speriat. M-au pus pe niște aparate"

×
x close