Luptele între forţele ucrainene şi cele ruse continuă la Soledar, a declarat astăzi Ministerul Apărării rus, la câteva ore după ce grupul paramilitar Wagner anunţase că a preluat controlul asupra acestui oraş din estul Ucrainei, relatează AFP, conform Agerpres.
Potrivit mai multor analiști, există o concurența feroce între grupul Wagner şi armata rusă.
Întrebat ce mesaj se transmite prin aceste declarații, Mircea Badea a spus:
"Eu vă propun o altă variantă. Evident că nu am nici absolut niciun fel de experiență militară sau de pregătire în domeniu, sunt complet pe din afară și mărturisesc asta.
"Putin s-a înșelat grav cu privire la ce a vrut să facă în Ucraina"
Vă propun însă ca variantă pe care eu nu o exclud, ca un cetățean, așa care mă uit și eu și încerc să intuiesc ce s-ar putea întâmpla. Am mai greșit și cu alte ocazii. Deci e doar o variantă de discuție.
Cred că inițial Putin s-a înșelat grav cu privire la ce a vrut să facă în Ucraina. Nu a anticipat în niciun fel hotărârea Occidentului și a NATO de a susține Ucraina.
Cred, poate că greșesc, cred că Ucraina, fără susținere NATO și a Occidentului nu mai exista în momentul ăsta. Deci, Putin s-a înșelat crâncen cu privire la NATO și la Occident și la îndârjirea cu care aceștia au susținut Ucraina.
"Invazia va avea loc acum, nu în primăvară sau ulterior, ci acum"
Și cred ca variantă, mă gândesc că e posibil ca în acest moment ceea ce dorește Putin, indiferent ce ar fi dorit inițial, având în vedere totuși mobilizarea oarecum precară inițial, cred că e posibil ca Putin să fi înțeles că n-au cum să mai funcționeze lucrurile așa și să își dorească în acest moment anihilarea completă a Ucrainei.
O invazie de mari proporții şi dezlănțuirea celor mai crâncene lucruri care se pot dezlănțui asupra teritoriului Ucrainei.
Adică eu nu exclud nici acestă posibilitate de distrugere completă. S-ar putea ca asta să fie intenția acum.
Și eu cred că invazia va avea loc acum, nu în primăvară sau ulterior, ci acum", a spus Mircea Badea, în emisiunea În faţa naţiunii de la Antena 3 CNN.