Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Mircea Badea, despre conflictul Hamas din Israel-Gaza: "Vom asista la moartea mitului Inteligenţei Artificiale în serviciile secrete"

Mircea Badea, despre conflictul Hamas din Israel-Gaza: "Vom asista la moartea mitului Inteligenţei Artificiale în serviciile secrete"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:06 09 Oct 2023 Modificat la 22:06 09 Oct 2023

Potrivit publicaţiei The Wall Street Journal, Iranul ar fi planificat şi aprobat atacul în Israel. Se pare că această alianță a fost formată în luna august pentru a planifica incursiuni aeriene terestre şi maritime, notează şi Le Figaro. Mai multe reuniuni au avut loc la Beirut pentru a pune la punct ofensiva, la care ar fi participat ofițeri din Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran.

Mai mult, într-un interviu din 2022, Iranul a furnizat către Hamas rachete de zeci de milioane de dolari. Declarația a fost făcută chiar de liderul Hamas Ismail Hanieyeh care a dezvăluit că Iranul a plătit 70 de milioane de dolari grupării palestiniene pentru a o ajuta să dezvolte rachete şi sisteme de atac împotriva statului Israel. Într-un interviu pentru Al-Jazeera, Hanieyeh a spus că diferite ţări ajută la finanțarea grupului, dar Iranul este cel mai mare donator.

De la atacul surpriză de sâmbătă, avioanele israeliene au lovit ținte din Gaza, în timp ce forțele terestre au luptat pentru a recâștiga controlul asupra satelor și orașelor de la granița cu fâșia Gaza, care fuseseră cucerite de teroriștii Hamas.

Întrebat, cum a fost posibil acest atac şi de ce cei responsabili pentru securitate nu au avut aceste informaţii, Mircea Badea a spus:

"Eu cred că vom asista în următoarea perioadă la moartea mitului inteligenței artificiale. Eu personal n-am niciun fel de îndoială că noua manieră, inclusiv în serviciile secrete și de abordare sau a orice cu scenarii de AI și totul bazându-te în aproape în exclusivitate și-a dovedit în zilele noastre falimentul.

Sigur că poate că Iranul, adică toate indiciile şi cumva e și cam în sens cum ar spune cetățeanul american că Iranul e. Am înțeles că Iranul a făcut nasoale și au vrut să facă nasoale. Dar ce au făcut ceilalți?Cred s-au bazat mult pe AI (n.r. Inteligenţă Artificială)", a spus Mircea Badea. 

Niciodată inteligența umană și simțurile umane nu vor putea fi înlocuite, mai ales când e vorba de a preveni un război de inteligență artificială, de supraveghere electronică. Ne-am dezvoltat foarte mult, am crescut noi capacități, dar omul rămâne resursa cea mai importantă pentru culegerea de informații și pentru supravegherea unui inamic care, iată, a dat o lovitură mortală statului Israel. Și trebuie să fie o lecție pentru noi", a mai spus Radu Tudor, analist militar. 

×
x close