Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Mesajul lui Vladimir Putin în Duma de Stat, 'decriptat' de Mircea Badea: "Nu există altă alternativă decât distrugerea completă a Ucrainei"

Mesajul lui Vladimir Putin în Duma de Stat, 'decriptat' de Mircea Badea: "Nu există altă alternativă decât distrugerea completă a Ucrainei"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 20:09 20 Feb 2023 Modificat la 15:36 21 Feb 2023
Mircea Badea
Sursa foto: hepta

Este de așteptat ca mesajul de marți al lui Putin să indice direcția pe care Moscova o vrea imprimată războiului din Ucraina, după ce obiectivul oficial al așa-zisei operațiuni militare speciale a fost modificat pe parcursul lunilor de conflict: de la "denazificarea și dezarmarea" Ucrainei, la anexarea și controlul regiunilor din sudul și estul Ucrainei.

Însă, în pofida eforturilor militare ale Rusiei, trupele de invazie nu au reușit să controleze deplin, nici pe departe, cele patru regiuni anexate ilegal prin decretul semnat de președintele rus în data de 30 septembrie anul trecut: Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie.

În acest context, lui Vladimir Putin nu-i rămâne decât să încerce să provoace Ucrainei o distrugere și mai mare, posibil chiar o distrugere totală, anticipează realizatorul Antena 3 CNN Mircea Badea.

Mesajul lui Putin în Duma de Stat vine în aceeași zi cu discursul anunțat de președintele american Joe Biden la Varșovia, unde se întâlnește cu liderii de stat de pe Flancul Estic al NATO.

Citește și: Reacție de la Moscova după vizita președintelui SUA la Kiev 

Mircea Badea: "Putin va anunța că nu i-a rămas decât distrugerea completă a Ucrainei. Chiar sunt curios dacă am anticipat cât de cât"

"Dacă ar fi să anticipez ce va spune Putin mâine (marți), cred că va spune astfel: că Rusia a fost amenințată de NATO.  Că securitatea și integritatea Rusiei au fost amenințate de NATO.

Pentru că, deși NATO se declară o alianță defensivă, a venit cu apărarea până la 'ușa' Rusiei, deci intențiile sunt clar ofensive.  'A trebuit să protejăm populația vorbitoare de limba rusă din Ucraina. Scopul NATO în acest război proxi a fost să slăbească Rusia militar și economic, dar nu a reușit'.

Putin nu va pomeni Ucraina, va pretinde că se află în război cu NATO. Și că, în acest moment, Rusia nu are altă alternativă decât distrugerea completă a Ucrainei, ceea ce se va întâmpla, deși nu și-a dorit asta.

Chiar sunt curios dacă am anticipat cât de cât (corect) ce va spune Putin", a afirmat Mircea Badea la emisiunea "În fața națiunii" de la Antena 3 CNN.

Mircea Badea: "Situația de pe front nu arată bine"

"Cu privire la ceea ce se întâmplă pe front, în noianul acesta de afirmații, dacă ar fi să trag o linie, situația nu arată foarte bine", a adăugat el.

O informație difuzată de presa internațională în cursul serii de luni arată că, potrivit Ministerul rus al Apărării, trupele ruse au preluat controlul în localitatea Paraskoviivka, situată la nord de orașul asediat Bahmut din provincia Doneţk.

Capturarea acestei localități fusese anunțată anterior de liderul grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, și apoi de liderul prorus din Doneţk, Denis Puşilin.

Potrivit acestuia din urmă, preluarea controlului localității Paraskoviivka ar permite trupelor ruse să blocheze drumul către localitatea Ceasiv Iar, una dintre rutele de aprovizionare ale trupelor ucrainene care apără orașul Bahmut.

×
x close