Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii "Sunt un psihopat care trebuie să se calmeze". Filmul masacrului de la școala din Belgrad

"Sunt un psihopat care trebuie să se calmeze". Filmul masacrului de la școala din Belgrad

Ioana Mircea
2 minute de citit Publicat la 20:46 04 Mai 2023 Modificat la 20:46 04 Mai 2023

Autorul masacrului petrecut ieri la o școală din Belgrad, Serbia, a locuit o lună într-un apartament din centrul Belgradului, unde și-a făcut un plan detaliat de acțiune.

Poliția i-a găsit scrisul de mână pe două hârtii - o schiță a şcolii și o listă cu cei pe care avea de gând să îi ucidă.

Ieri dimineață a venit la școală devreme. Purta în spate, ca de obicei, un rucsac. Doar că în loc de cărţi a scos un pistol. A tras în paznicul şcolii de la 14 metri distanță. Bărbatul a murit pe loc. Apoi, ucigaşul s-a îndreptat către elevele de serviciu din holul şcolii, trei la număr. Le-a împușcat pe toate, iar în timp ce continua să tragă, a deschis uşa clasei sale.

Citește și: Psiholog, despre profilul elevului care a comis masacrul de la Belgrad: "El devine făptaș într-o singură și unică variantă, cineva acasă l-a provocat"

În loc să salute, o împușcă pe profesoara de istorie. Se întoarce către colegii săi şi continuă să tragă. Cinci sunt ucişi pe loc. Alţi şase, răniţi. Doi dintre ei sunt acum, în stare gravă la spital. În timp ce copiii insângerați strigă după ajutor, atacatorul iese în curtea școlii. Coboară arma și scoate muniția nefolosită.

Sună chiar el la poliție şi, fără nicio urmă de regret, spune: "Sunt un psihopat care trebuie să se calmeze". Polițiștii au găsit în rucsacul său încă un pistol şi patru cocktailuri Molotov.

În cinci minute, băiatul a tras 57 de focuri de armă

Anchetatorii au stabilit că băiatul avea acuratețe la tragere pentru că "exersa" cu tatăl său în poligon, de la vârsta de 12 ani. În timpul celor cinci minute de groază a tras nu mai puţin de 57 de focuri de armă. Pistoalele le luase din seiful tatălui său, al cărui cifru îl știa.

Pentru moment, ucigaşul a fost dus la o clinică psihiatrică pentru copii și tineri din Belgrad. Testele toxicologice au arătat că băiatul nu se afla sub influenţa drogurilor când a comis atacul.

Părinții băiatului au fost reținuți. Tatăl este, de altfel, cel care l-a învățat cum să țină o armă.

Potrivit presei sârbe, autorul atacului de la Belgrad este născut la 30 iulie 2009 şi a crescut în ceea ce la prima vedere ar putea fi considerată o familie normală, cu părinţi respectabili şi foarte înstăriţi.

Tatăl este un reputat medic radiolog, iar mama, om de ştiinţă, profesor de microbiologie. Băiatul devenit cel mai tânăr criminal în masă din istorie era descris, până mai ieri, drept un copil talentat, politicos. Câștigase mai multe olimpiade, pentru care colegii îl numeau tocilar. Tocmai de aceea, ceruse să fie transferat într-o altă clasă, unde avea trei prieteni.

Doar că nici aici nu a fost prea bine primit, fapt care i-ar fi alimentat ranchiuna pe care a transformat-o în crimă.

 

×
x close