Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii DNA cercetează caracatița din Primăria Capitalei. Noi date exclusive după descinderea procurorilor

DNA cercetează caracatița din Primăria Capitalei. Noi date exclusive după descinderea procurorilor

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 19:50 20 Ian 2022 Modificat la 20:06 20 Ian 2022
New Project - 2021-10-27T160243.790
Sursa foto: Hepta

Este vorba despre personaje precum Edmond Niculușcă, cel care a fost detașat director adjunct la Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCR) pentru a se evita un concurs pentru ocuparea funcției sau Andrei Rizea, detașat la aceeași instituție, cunoscut ca fiind cel care a întocmit bugetul Capitalei.

În aceeași schemă sunt și două foste colege ale lui Nicușor Dan de la Salvați Bucureștiul care au ajuns consilierele lui la Primărie: Oana Poenaru și Ștefania Simion, aceasta din urmă fiind detașată ulterior ca șefă la Administrația Parcul Văcărești.

Pe listă este și Nicoleta Dinu care a fost în trecut deputat USR de Constanța și a ajuns să-l sfătuiască acum pe Primarul General în legătură cu insolvența și cu guvernanța corporativă.

Potrivit surselor judiciare, procurorii vor, de fapt, să afle cum au fost angajați toți acești consilieri personali ai primarului Nicușor Dan, dar și cum au fost concediați unii oameni din cabinetul său. Astfel, au cerut de la primărie dispozițile de numire, fișa de post pentru fiecare dintre cosilieri.

Pe de altă parte, pentru că mulți dintre consilierii lui Nicușor Dan au ajuns ulterior să conducă instituțiile din subordinea sa prin delegare și nu prin concurs, anchetatorii au cerut și documentele referitoare la aceste numiri.

×
x close