La cei 25 de ani ai săi, Cornel Amariei este numit de cei de la Ford, SUA, unul dintre cei mai influenți trei sute de tineri din Europa, iar acum are un nou motiv de mândrie. A devenit finalist la categoria inovatorilor din prestigioasa lista a "Global Business Hall of Fame". Asta după ce a inventat ochelarii inteligenți care îi ajută pe nevăzători să se orienteze în spațiu.
Dedicarea de care a dat dovadă tânărul nu este deloc întâmplătoare. Cornel provine dintr-o familie cu dizabilități, fapt care i-a asigurat toată motivația necesară pentru a-și fonda propria companie și a crea ochelarii artificial care, pentru nevăzători, au rolul unui câine-ghid.
O invenție extrem de necesară dacă ne gândim că în lume există peste 40 de milioane de nevăzători și nici măcar 30.000 de câini- ghid. În plus, antrenamentul unui astfel de câine durează, iar costul poate ajunge chiar și la 60.000 de dolari, asta în timp ce ochelari artificiali creați de Cornel se află la un singur click distanță.
Datorită acestora persoanele nevăzătoare pot avea acces mai ușor la educație și locuri de muncă viața lor sociabilă îmbunătățindu-se considerabil.
„Mobilitatea nevăzătorilor este o problemă care nu a fost rezolvată și există doar două soluții: bastonul pentru nevăzători, cunoscut și folosit, și câinele ghid care universal este văzut ca util, dar din diferite motive, principalul fiind responsabilitatea uriașă de a avea grijă de un câine fiind persoane nevăzătoare face o soluție non scalabilă.
Asta înseamnă să fie 20.000 de câini-ghid la 4 milioane de nevăzători. Deși este cea mai complexă soluție nu este scalabilă. Și aici intervenim noi. Acum cu tehnologia putem să copiem principale funcționalități al unui câine-ghid și chiar un pic mai multe, și să le montăm într-un sistem ce poate fi ușor de întreținut, ușor de încărcat, ușor de achiziționat un sistem care poate să ajute", a spus Cornel Amariei pentru Antena 3.
Întrebat dacă preţul unui astfel de sistem, Cornel Amariei a reamintit că la nivel mondial, inclusiv în România, există sisteme din partea Guvernului ce oferă subvenții majoră chiar sută la sută pentru achiziționarea de tehnologii asistive.
„În România avem astfel de programe care oferă vouchere pentru accesarea tehnologie asistivă limita 5.000 de euro. Exact acolo unde stăm și noi cu prețul sistemului, fix sub 5.000 de euro", a mai spus Cornel Amariei.
Întrebat apoi cum s-a desfășurat procesul creației, tânărul a spus că în mintea avea un singur gând: cum putem ajuta.
„Am început să lucrăm bucată cu bucată și de la un om ne-am făcut 10, acum suntem 40 de oameni care lucrăm în această direcție și ar trebui să fim 400 la cât de multă muncă este. Începem să ne bucurăm mult mai mult de călătoria pe care ne aflăm pentru că este absolut incredibil văzând zi de zi nevăzători testând sistemul, văzând cum putem să ajutăm și mai mult, văzând feedback-ul pe care ni-l oferă. Şi ca să citez unul din testării noștri care a spus că credea că așa ceva este posibil dar nu în viața lor", a mai povestit Cornel Amariei, primul român laureat la prestigioasa lista a inovatorilor din "Global Business Hall of Fame"