Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii 16 august 1942, ziua în care s-a născut compozitorul piesei "Ani de liceu". Cine a fost Florin Bogardo

16 august 1942, ziua în care s-a născut compozitorul piesei "Ani de liceu". Cine a fost Florin Bogardo

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 20:10 16 Aug 2021 Modificat la 20:10 16 Aug 2021
liceenii
Sursa foto: Captura film Liceenii

Piesa "Ani de liceu", compusă de Florin Bogardo, a marcat generații întregi de liceeni și face și acum furori în cluburi, la 35 de ani de la lansare. Piesa a fost înregistrată în duet de Bogardo și soţia sa, Stela Enache.

Florin Bogardo a început să ia lecții de pian încă de la vârstă de 5 ani, iar la 17 ani compunea deja.

A debutat la 21 de ani, la festivalul de muzică ușoară de la Mamaia cu piesă interpretată de Margareta Pâslaru: "Cum e oare?". Melodia a devenit un hit, iar compozitorul Florin Bogardo a primit premiul Uniunii Scriitorilor.

În anul 1967, Bogardo și-a început carieră de cântăreț și tot în același an a fost angajat că regizor muzical la Radiodifuziunea Română. Din anul 1972 Bogardo îi încredințează aproape toate noile compoziții soției sale, Stela Enache, cu care, uneori, cânta și în duet.

Începând cu anul 1976, Florin Bogardo a scris și muzică de film. "Declarație de dragoste", "Liceenii", "Extemporal la dirigenție" sunt câteva dintre peliculele pentru care a semnat coloanele sonore.

Printre cele mai cunoscute compoziții ale lui Bogardo se numără și "Tu ești primăvară mea", "Balada pescărușilor albaștri" și "Să nu uităm să iubim trandafirii".

Timp de aproape 20 de ani a evitat să mai apară în public

Soția să, Stela Enache a povestit că după Revoluţie acesta s-a retras dintr-o lume în care nu se mai regăsea. Florin Bogardo a suferit de probleme cardiace timp de mai mulți ani.

În august 2009 fusese internat la Institutul de Boli Infecțioase "Matei Balș" din București pentru investigațîi. Pe 14 august a suferit un atac cerebral și a murit pe 15 august, cu o zi înainte să împlinească 67 de ani.

×
x close