Cei doi au pregătit o reţetă delicioasă de orez cu sos de peşte afumat, un preparat simplu, dar gustos şi aromat. În plus, se prepară şi uşor.
Reţetă orez cu sos de peşte afumat
Ingrediente pentru orez cu sos de peşte afumat, ala Kamara
- Orez
- 2 bucăţi macrou afumat
- Sos de roşii, de casă
- 2 cepe
- Usturoi
- Piper alb
- Sare
- Ardei gras
- Lamâie
- Cimbru
- Verdeţuri uscate
- Pătrunjel
- Supă de legume
Mod de preparare orez cu sos de peşte afumat
Orezul se fierbe în apă şi apoi se adaugă supa de legume pentru a avea un gust mult mai bun.
Pentru sosul de peşte, se căleşte ceapa tăiată bucăţi mici, se adaugă ardeiul gras, sosul de roşii, usturoiul.
Când simţim că are consistenţa necesară, adăugăm peştele afumat şi supa de legume, aproximativ 150 ml de supă. Lăsăm să fiarbă până scade, adăugăm sare, piper alb, cimbru şi verdeţuri uscate.
Le aranjăm frumos în farfurie (în Africa se face un muşuroi şi de jur împrejur se pune sosul de peşte). Reţeta originală se face cu peştele Bonga.
"Gătit la costum", în fiecare sâmbătă, de la ora 13:30, la Antena 3
În fiecare sâmbătă, de la 13:30, Antena 3 le aduce pasionaților de gastronomie un proiect de cooking show, unde miza este preparare unor mâncăruri realizabile, delicioase și inspiraționale.
Gazda emisiunii este Ștefan Lungu, o persoană care își dorește să transmită și să transforme bucătăria și gătitul în terapie pentru sufletul telespectatorilor.