Antena 3 CNN Emisiuni Gătit la costum Amintiri din copilărie cu umor bine dozat şi povestea drumului către actorie | Andi Vasluianu, invitat special într-o nouă ediţie "Gătit la costum"

Amintiri din copilărie cu umor bine dozat şi povestea drumului către actorie | Andi Vasluianu, invitat special într-o nouă ediţie "Gătit la costum"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 14:00 29 Apr 2023 Modificat la 14:00 29 Apr 2023
amintiri copilarie umor bine dozat poveste actorie andi vasluianu gatit la costum
Amintiri din copilărie cu umor bine dozat şi povestea drumului către actorie | Andi Vasluianu, invitat special într-o nouă ediţie "Gătit la costum" Sursa foto: Antena 3 CNN

Reţeta de chifteluţele în sos de roşii cu piure de cartofi a fost preparatul copilăriei actorului Andi Vasluianu.

Acesta a adus în bucătăria lui Ştefan Lungu povestea drumului către actorie, umor, dar şi cea mai recentă producţie a actorului, "Taximetrişti", o comedie regizată de Bogdan Theodor Olteanu.

Sano a fost şi de această dată asul din mâneca lui Ştefan Lungu. Gazda emisiunii "Gătit la costum" a folosit cu încredere produsele de igienizare Sano, care au asigurat un spaţiu de gătit igienic

Amintiri din copilărie cu umor bine dozat şi povestea drumului către actorie | Andi Vasluianu, invitat special într-o nouă ediţie "Gătit la costum"

"Din copilărie îmi amintesc că dimineaţa mâncam ouă prăjite cu trandafiri. Ouăle erau prăjite în untura de la garniţă. Era o nebunie. Eu şi acum când merg la ţară, mănânc garniţă. Pe lângă aceste ouă, chifteluţele marinate sau cele simple erau printre preferatele mele. Mai ales cele pe care le făcea bunica, apoi mama.", a povestit actorul.

În comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu și scrisă alături de Adrian Nicolae, "Taximetrişti", actorul Andi Vasluianu joacă rolul lui Mircea, rol pentru care Andi Vasluianu s-a pregătit urmărind mai multe show-uri TV.

Reţetă chifteluţe în sos de roşii cu piure de cartofi

  • 400 de grame de carne tocata
  • 3 căţei de usturoi
  • 1 ou
  • sare, piper
  • 1 lingură de făină
  • 1 legătura de pătrunjel verde
  • 2 linguri de ulei pentru prăjit
  • 1 kg de roșii proaspete, opărite și decojite sau 500 de ml de bulion de roșii
  • 1 foaie de dafin
  • 1 lingura rasă de zahar
  • sare, piper

"Gătit la costum", în fiecare sâmbătă, de la ora 13:30, la Antena 3

În fiecare sâmbătă, de la 13:30, Antena 3 aduce pasionaților de gastronomie emisiunea "Gătit la costum", unde miza este preparare unor mâncăruri realizabile, delicioase și inspiraționale.

Gazda emisiunii este Ștefan Lungu, o persoană care își dorește să transmită și să transforme bucătăria și gătitul în terapie pentru sufletul telespectatorilor.

×
x close