"Pe data de 28 ne-am uitat pe Telegram şi am văzut întâmplător aceste imagini (cu locuinţa lor distrusă - n.red.). Noi iniţial nu am crezut şi nu am fi dorit să credem că aceasta este casa noastră. Dar pe urmă au venit confirmările vecinilor.
Am sperat până în ultimul moment că totuşi casa noastră va rezista şi nu se va dărâma. Aproape o lună am trăit cu speranţa că nu se va întâmpla asa.
Foarte ciudat dar casa noastră nu se află în apropierea vreunui serviciu militar. Lângă blocul nostru era o altă clădire cu trei etaje. Şi această clădire a fost bombardată şi distrusă", a povestit el.
Întrebat cât de greu i-a fost să plece, Serghei a povestit că iniţial nu ştia ce decizie să ia, dar a înţeles mai apoi pericolul.
"Am fost treziţi de un zgomot foarte puternic, de o explozie. M-am apropiat de soţia mea şi i-am spus să se trezească că e război. Am început să ne panicăm, să ne adunăm lucruri, apoi am încercat să o liniştesc şi pe ea dar şi pe copii. Am deschis Telegram şi televizorul, erau ştiri că la noi a început războiul. Era întuneric, m-am uitat pe străzi şi erau blocaje. Toţi alergau să plece undeva.
Am decis să aşteptăm un pic, poate va trece. Apoi am făcut cumpărături, am umplut cada cu apa. Am mers la magazin dar deja erau nişte cozi kilometrice acolo, oamenii încercau să cumpere diverse. Ne-am întors acasă, a fost o perioadă liniştită pe străzi, dar au început din nou bombardamentele. Băiatul mijlociu s-a bucurat că a văzut avioane, dar l-am luat rapid din camera lui să nu cadă ceva peste noi.
Am stat până seara într-o frică imensă, neştiind ce să facem. Am găsit apoi o camera unde am considerat că este mai puţin riscant să înoptăm, o cameră fără ferestre. Aceasta era baia. Ne-am luat plapuma, pernele, apă şi mâncare şi am încercat să adormim. Toată noaptea s-au auzit zgomote. Spre dimineaţă am decis să merg să-mi alimentez maşina, dar era coadă şi benzinăria era închisă. Am aşteptat o ora şi jumătate, apoi am văzut că apar soldaţii noştri. Au închis podul spre Kiev şi l-au distrus. Am înţeles atunci că este posibil să nu mai ieşim din oraş. Am pus în maşina tot ce am considerat util şi am plecat.
Presimţirea că ne părăsim casa pentru totdeauna nu a fost. Nu ne-am luat prea multe lucruri. Am sperat că peste câteva zile ne vom întoarce. Am mers la un alt pod care duce spre Kiev, apoi am aflat că mai există un alt drum. Am mers pe acel drum, era o distanţă de 5 minute pe care am parcurs-o în aproximativ 3 ore.
Pe acest drum ne era foarte frică. Erau foarte multe tancuri şi au trecut pe lângă noi. Au fost multe bombardamente şi ne rugam să rămânem în viaţă. Copiii noştri se îmbrăţişau şi plângeau", a povestit ucraineanul Serghei.
Cel puţin 200 de locuitori din Irpin au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în 24 februarie. În momentul de vârf al ostilităţilor, când bombardamentele durau întreaga zi, oamenii erau pur şi simplu îngropaţi în grădini sau chiar în parcuri.
Autorităţile ucrainene au anunţat luni, în a 33-a zi de război, că au reluat controlul asupra oraşului Irpin de la periferia Kievului, cucerit de forţele ruse, şi unde s-au dus lupte aprige.
"Oraşul este acum eliberat, dar este încă periculos acolo", a spus ministrul de interne, Denis Monastirski.
