Bomba vine din presa austriacă. OMV ar fi dispusă să renunţe la acţiunile de la Petrom şi fie să le vândă către Gazprom sau ungurilor de la Mol, fie vorbim de o renaţionalizare şi Romgaz să cumpere acţiunile OMV de la Petrom.
Am solicitat un punct de vedere şi din partea companiei OMV, însă aceştia nu au dorit să comenteze pe marginea subiectului, explicând că sunt doar speculaţii.
"Nu am astfel de informaţii. Le consider speculaţii şi sunt fără temei. Anul trecut, eram ministrul Economiei, Energiei şi al Mediului de Afaceri şi am promovat în Guvern, în februarie 2020 dacă nu mă înşel, o ordonanţă de urgenţă care a fost aprobată anul acesta de Parlament şi este deja lege prin care transpuneam un ultim articol din directiva petrolului, cum îi spunem noi, un articol ce nu a fost transpus în legislaţia românească.
Practic, acest articol spune că, pe motive de securitate naţională, un stat membru refuza acordarea unor concesiuni de explorare/exploatare de hidrocarburi, atât petrol, cât şi gaze naturale.
Mai mult, pe motive de securitate naţională, un stat membru poate să denunţe unilateral un acord petrolier şi am mai pus în baza simetriei juridice pentru că era o scăpare a legii petrolului, practic acordurile petroliere se acordau prin hotărâre de guvern, dar transferul de la un operator la altul se făcea doar cu aprobarea autorităţii competente, adică ANRE.", a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, la Exces de putere.
Astfel, ministrul Energiei a explicat că OMV nu poate vinde acţiunile de la Petrom către o altă companie fără acordul statului român.
"Asta înseamnă că statul român poate oricând, pe motive de securitate naţională, să nu fie de acord cu orice tranzacţie. Şi nu vorbim doar de Petrom. Vorbim de orice altă tranzacţie unde vorbim de acorduri petroliere, care înseamnă atât petrol, cât şi gaze naturale.
Nu se pot înstrăina nici direct, nici indirect, nici acţiunile din spatele unor companii, adică să cedezi controlul unei companii care deţine la rândul ei acorduri petroliere. Şi asta e stipulat în lege. Nu se poate face decât cu acordul statului român, iar statul român poate să refuze pe motiv de securitate naţională", a mai explicat Virgil Popescu.