Oamenii legii au pornit anchetele fără minima verificare a CNP-ului şi semnăturii celor care, chipurile, au făcut sesizarea. Mai mult decât atât, le-au mai şi trimis răspuns. Pe lumea asta, nu pe cealaltă unde aşa zişii reclamanţi se află de ani buni. Iar minuninăţiile nu se opresc deloc aici.
Caz halucinant prezentat vineri seară în cadrul emisiunii „Exces de putere” de la Antena 3. La Timişoara, Cornel Drăgan s-a trezit cu un plic de la parchet prin care se răspundea unei reclamaţii făcute de tatăl său Drăgan Ioan, mort din 2011.
Sesizarea era în legătură cu nişte fapte ale unui politician din judeţul Ilfov cu care nici fiul, nici tatăl şi nimeni din neam nu avea vreo legătură. Nedumerire totală.
După o săptămâna Cornel Drăgan mai primeşte un plic, de această dată procurorii trimiţând un răspuns către mama sa, Donciu Maria, şi ea decedată din 2012, dar care în mod miraculos a făcut reclamaţie cu privire la nişte fapte din sectorul 4 Bucureşti. Stupoare.
Când a venit şi al treilea plic de la Parchet, Cornel Drăgan a refuzat din start să semneze spunând că oamenii sunt decedaţi şi oricum nu au locuit niciodată la adresa lui unde li se livrau răspunsurile.
După cum spunea şi analistul Ion Cristoiu, invitat în studiourile emisunii Exces de putere: „Problema nu e faptul că cineva a dat nişte nume unor morţi, problema e că instituţiile au răspuns”.
Între timp, Cornel Drăgan, timişoreanul prins în hăţişul acestor maşinaţiuni ce frizează absurdul, are o problemă reală de rezolvat de către organele statului. Direcţia Taxe şi Impozite Timişoara i-a trimis o somaţie pentru achitarea unor impozite restante în valoare de 70.000 lei, în condiţiile în care omul având certificat pentru handicap grav este scutit de taxe. Sau ar trebui.