Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a vorbit la ”Exces de putere” despre dezbaterile din Parlamentul European, acolo unde s-a discutat în această săptămână despre legile justiției din România și despre evaluările DNA, DIICOT și Parchetului General.
Oficialul a remarcat interesul scăzut pentru aceste dezbateri și a subliniat tenta politicianistă a discuțiilor din PE și a precizat ce se va întâmpla cu raportul legat de activitatea Ministerului Public.
”Am încercat, cred că am și reușit, să subliniez că nu e nicio legătură între legile justiției și Codul Penal sau de Procedură Penală. La un moment dat am avut convingerea că dânșii știu, numai că nu vor să facă această distincție, pentru că rămânea fără obiect dezbaterea. Vorbeau de legile justiției, alunecau spre corupție. Am subliniat nevoia de argumente, nu de enunțuri generale. Am cerut și cer în continuare să se aducă argumente, să se sublinieze care articol încalcă sau amenință democrația din România. Mie îmi place să cred că la statutul de europarlamentar nu este posibil să nu se facă distincția despre care am vorbit. O distinsă vicelideră de grup, de la început zice că nu este jurist și nu se pricepe la temele astea. Atunci eu ce și cui trebuia să explic? Nefiind jurist nu e problemă, cred că se înțelege că funcționarea sistemului e una, normele de incriminare altceva. Au fost discuții politicianiste sub pretextul unor dezbateri juridice. Așa se explică și interesul de participare, care a fost foarte redus. Chiar și din partea celor care au inițiat dezbaterea. Dacă ar fi simțit că au dreptate, că pot genera o dezbatere pe fond consistentă, ar fi venit la dezbatere. N-au avut măsura vorbelor cei care au vorbit împotriva României. N-aș vrea să le spun numele... (...) La fiecare grup unde am vorbit s-a înțeles că nu este nicio legătură între situația juridică în care se află Polonia și cea în care este România” a spus Tudorel Toader.
Întrebat dacă este adevărat că Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, ar fi sugerat ca legile să fie modificate de Comisia de la Veneția, așa cum s-a scris în presă, ministrul a negat cu vehemență.
”Înțeleg să manipulezi, dar măcar să spună ceva credibil. Nu este posibil ca această Comisie să se substituie legiuitorului național. Afirmația nu este nici măcar teoretic posibil. Vă asigur că nu s-a pus o astfel de problemă. Este precum manipularea cealaltă, când alții spuneau că l-au văzut pe ministrul Justiției așteptând pe la uși. Cât se poate de fals” a precizat Tudorel Toader.
Întrebat de evaluarea legată de DNA și mandatul Laurei Codruța Kovesi, Tudorel Toader a spus că va fi prezentat în Parlament.
”Ministrul Justiției are obligația de a prezenta în Parlament un raport privind activitatea Ministerului Public, cu cele trei componente - DNA, DIICOT, Parchetul General. Raportul de la DIICOT îl am, voi cere de la Parchetul General un raport de sinteză pe toate cele trei componente. Eu am raportul meu, pornind de la evaluările mele. Voi solicita să prezint acest raport în fața Parlamentului, în fața celor două camere reunite” a spus Tudorel Toader.
”Când ne scăpați de Laura Codruța Kovesi și Augustin Lazăr?” a întrebat jurnalistul Răzvan Savaliuc.
”Vă cunosc această dorință. Ministrul Justiției nu este ministru doar pentru procurori, avocați, judecători, ci pentru toți cetățenii. Reprezintă statul. Nu uitați că face parte din Consiliul JAE, că va coordona evoluția legislativă la nivel european. Și atunci, sigur că din perspectiva asta ministrul Justiției are o responsabilitate. Să nu uităm că răspunderea are un caracter personal. Nu am o temere personală, mă refeream la faptul că în proiectul de lege care a plecat de la Ministerul Justiției a existat și există răspunderea magistraților” a continuat ministrul.
Despre încrederea în justiție
”Legile justiției, care sigur că vor fi modificate în raport cu prevederile CCR, vor fi un pas. Faptul că judecătorii, procurorii, dacă vor fi bănuiți de fapte penale vor avea acea secție specială care va investiga. Am făcut pași semnificativi, zic eu, în asanarea sistemului normativ. Avem multe proiecte trimise în Parlament pentru actualizarea/modificarea legilor. Noi îi cerem românului să respecte legea, dar trebuie să îi dai o lege simplă, previzibilă, predictibilă. Așa cere și CEDO”