Antena 3 CNN Emisiuni Exces de putere Marcel Ciolacu le răspunde românilor care i-au propus un schimb de roluri: "Am mâncat cartofi cu brânză. Am vândut la tejghea" | Interviu de Ziua Națională

Marcel Ciolacu le răspunde românilor care i-au propus un schimb de roluri: "Am mâncat cartofi cu brânză. Am vândut la tejghea" | Interviu de Ziua Națională

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 22:35 01 Dec 2023 Modificat la 23:16 01 Dec 2023
marcel ciolacu
Marcel Ciolacu le răspunde românilor care i-au propus un schimb de roluri: "Am mâncat cartofi cu brânză. Am vândut la tejghea" | Interviu de Ziua Națională Sursa foto: Antena 3 CNN

Realizatorul Antena 3 CNN, Adrian Ursu, i-a adresat premierului Marcel Ciolacu mai multe întrebări, primite de la români din toată țara.

Adrian Ursu: "Sunteți mai degrabă patriot sau suveranist?"

Marcel Ciolacu: "În primul rând sunt un patriot, cum cred că sunt toți românii. Am un sentiment întotdeauna de obligație față de români și întotdeauna am urmărit, prin deciziile pe care le-am luat ca și decident, să nu cumva să iau o decizie care să dăuneze românilor. Am preferat să iau decizii care n-au adus neapărat voturi directe, mie sau partidului pe care îl reprezint. În primul rând, au adus o stabilitate într-un moment destul de complicat geopolitic, geostrategic.

În patriotism economic cred foarte mult. Trebuie să ne educăm și să vină natural. Când intri într-un magazin să cumperi un produs românesc, să cauți întâi și întâi să cumperi din zona industrială. Prima alegere să fie un produs românesc."

O parte dintre români i-au propus prim-ministrului Ciolacu un schimb de roluri

"Dacă ei ar putea trăi cu pensia cu care trăim noi și să fie medicamente, întreținere, câte avem de plătit" / "Să meargă mai mult printre noi, să cunoască viața pe care o ducem noi și dacă într-o lună sau o săptămână ar putea să trăiască cu un buget pe care îl avem noi" / "Dacă ar putea să se pună în locul celor ca noi, tineri, care ne dorim foarte multe lucruri și care ne chinuim aici în țară și ne gândim mereu să plecăm în afară, pentru că aici e greu să-ți câștigi banii și, de exemplu, eu mă gândesc să-mi caut al doilea job, pentru că e dificil cu banii."/ "Ciolacu să o ducă exact de bine cum o ducem și noi, câți bani avem noi, să aibă și dânsul în buzunar"/ "Să se uite și la populație în jos, să trăiască și cum trăiesc ei, în jumătate, nu 100%, că populația e necăjită la noi în România", au spus românii.

"Sunt cam aceleași întrebări și aceleași cerințe. Venim după trei ani și jumătate în care a scăzut foarte mult nivelul de trai, prin scumpiri, fără niciun control și atunci este normală atitudinea.", a spus Marcel Ciolacu.

"Am intervenit pe zona de energie, puțin din punctul meu de vedere. La început, pe colțul mesei. Trebuiau deciziile mult mai bune și mult mai drămuite, astfel încât marii șmecheri din energie să nu speculeze crăpăturile legii. Dar e un moment depășit. Am venit cu toate rectificările și este evident că trebuie crescut nivelul de trai.

Vom veni cu pensiile. După cum bine știți, noua lege a pensiilor generale a fost promulgată. Avea două două majorări anul viitor, cea de 13,8%, la 1 ianuarie și după recalculare, cele de la 1 septembrie, toată discuția cu comisia fiind de a închide inechități și de a aveau măriri la pensiile foarte mici, pentru că, de prea mult timp, de 30 de ani, România s-a încadrat în statele cu nivelul de sărăcie cel mai mare, lucru care imediat este sancționat de către oameni.

Să știți că astăzi, de exemplu, și nu singur, toată echipa de la Guvern, și am mâncat cartofi prăjiți cu brânză și cu ochiuri, și cu Sorin Grindeanu, și n-am avut nicio problemă. Am o familie modestă.

Nu sunt un ipocrit, nu sunt un om fals. Sunt ferm convins că salariul meu, în acest moment, depășește pe al celor care au intervenit. Am fost și eu tânăr, când mi-am dorit de toate. Am avut și câte două slujbe. Am avut și firmă privată, am vândut și la tejghea, la primul magazin pe care l-am avut cu partenerul meu, n-am avut nicio problemă. E un început de de viață.", a povestit premierul Marcel Ciolacu.

Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai jos.

 

×
x close