Florin Roman a început ședința cu încredere, fără să anunțe pe nimeni, nici măcar pe Anca Dragu, președinta Senatului.
”Sărut mâna, bună ziua, doamnelor și domnilor colegi, vă propun să începem ședința de astăzi, în conformitate cu regulamentul camerelor reunite și a Art. 30. Vă informez că ședințele sunt conduse, alternativ, de către președintele Senatului sau de către președintele Camerei sau de înlocuitorul de drept al acestora.
Doamna Dragu a condus ultimele două ședințe ale plenului reunit, prin urmare vă propun să intrăm în ședința noastră”, a spus Florin Roman la începutul ședinței.
În tot acest timp, Anca Dragu era complet surprinsă de faptul că Florin Roman a luat cuvântul și încerca să îi atragă atenția sau să discute cu el despre această aparentă neînțelegere.
Deputat PNL luat pe sus de parlamentarii AUR și USR-PLUS
Scandal total în sala de plen a Parlamentului, joi după-amiază, în momentul în care era programată citirea moțiunii prin care se cere demiterea Guvernului Cîțu. Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Roman, a fost înlăturat de la pupitrul ședinței, i s-a luat microfonul și a fost trimis în sala de plen.
Florin Roman, a ignorat cererea USR PLUS de a se introduce pe ordinea de zi a ședinței stabilirea calendarului moțiunii de cenzură.