Nu doar că noua funcție înseamnă și o creștere cu 50% a veniturilor , de la puțin peste 10.000 de lei lunar, cât câștiga ca parlamentar, la în jur de 15.000 de lei pe lună, ca Primar General , ba chiar salariul de parlamentar în sine a reprezentat prima sa sursă de venit serioasă după cum chiar el însuși a recunoscut.
Într-un interviu electoral pentru life.ro, la întrebarea despre primul salariu adevărat din care s-a putut întreține, răspunsul său a fost clar și cităm: probabil că primul salariu din care am trăit cu adevărat a fost acesta de la Parlament, din 2016. Din același interviu mai răsare însă o nedumerire. Deși în declarația de avere Nicușor Dan a menționat doar venitul de parlamentar și alocația copilului , în interviul de familie fetița spune că mama lucrează la… Renault, iar soția detaliază apoi că este manager și se ocupă de domeniul logistic.
Ceea ce e foarte lăudabil, doar că problema este de ce a omis Nicușor Dan să și declare asta, așa cum îl obligă legea fiindcă nu, nimeni nu are dreptul să invoce contracte confidențiale ale soților când vine vorba despre declarațiile de avere.
Dominic Fritz este neamțul pe care timișorenii l-au ales să le fie primar pentru următorii 4 ani. Neamț la propriu, inclusiv în acte. Și era și momentul ca dedicarea lui Dominic Fritz pentru Timișoara să dea roade. După cum însuși a explicat, din momentul venirii în România și abandonării slujbei bine plătite pe care o avea la Berlin, Fritz n-a făcut decât să muncească neobosit pentru bună-starea Timișoarei, fără niciun venit, trăind din economii și din ce câștiga iubita.
Continuarea, în materialul video exclusiv prezentat, sâmbătă, de Andreea Sava în emisiunea "Descoperiți":