Antena 3 CNN Emisiuni Descoperiți Medicul Adrian Marinescu, detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: "Este un pacient fragil"

Medicul Adrian Marinescu, detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: "Este un pacient fragil"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:05 12 Mai 2024 Modificat la 21:13 12 Mai 2024

Medicul Adrian Marinescu a menținut legătura cu Florin Piersic și a oferit ultimele informații despre starea sa de sănătate, urmând să-l viziteze chiar mâine la Spitalul Foișor.

"Suntem încrezători într-o evoluție bună. Este stabil, însă este în continuare un pacient fragil, care are afecțiuni cronice, inclusiv cele cardiace. Chiar am discutat la telefon zilele trecute.

Maestrul avea un tonus bun. A rămas că mâine, când i-am promis că o să-i fac o vizită, va avea un mesaj pe care să-l transmită și sigur că îl voi spune și eu mai departe. 

Eu sunt în continuare încrezător că lucrurile vor merge într-o direcție bună, dar este adevărat că este nevoie de prudență.

Este un caz complex. Sper ca timpul să fie în favoarea noastră și să putem trece de la o etapă la alta.

Să treacă cu bine de momentul operator, să fie în regulă cu procesul infecțios, să mergem mai departe cu partea cardiacă și să ajungă, în final, și la proteza definitivă de genunchi.

Legat de momentul operator, putem spune că pericolul mare a trecut. Însă, într-o situație de acest fel, este bine să gândești prudent și să ai o monitorizare permanentă pentru tot ce urmează.

Fiecare oră este importantă, pentru că orice complicație poate să apară", a spus Adrian Marinescu, director medical Institutul Matei Balș, la Antena 3 CNN. 

×
x close