Antena 3 CNN Emisiuni Descoperiți Descoperiți. Bizareriile din jurul monstrului din Caracal și al anchetei în cazul fetelor dispărute

Descoperiți. Bizareriile din jurul monstrului din Caracal și al anchetei în cazul fetelor dispărute

4 minute de citit Publicat la 23:31 17 Aug 2019 Modificat la 16:05 08 Apr 2024
Descoperiți. Bizareriile din jurul monstrului din Caracal și al anchetei în cazul fetelor dispărute

Noi informații explozive despre cazul Caracal au fost prezentate, sâmbătă, de Andreea Sava, în emisiunea "Descoperiți".

Avocatul familiei Luizei, fata dispărută pe 14 aprilie 2019, lansează noi acuzații în dosarul dispariției căreia s-a demostrat că procurorii de la DIICOT Craiova aveau mașina lui Gheorghe Dincă, dar susțin că nu au reușit să o identifice în atâtea luni.

Informații pe surse, dar pe care cineva ar trebui să iasă să le dezmintă măcar scurt, să spună că nu e adevărat că identificaseră, încă din dosarul Luizei,  mașina, cu număr de înmatriculare deci și cu proprietar, ba chiar și pe Dincă însuși ca fiind cel care-l sunase pe bunicul Luizei să-i spună că fata e cu el, au plecat în Elveția să-și facă un rost în viață.

Tăcere de la procurorul din acel caz, Liviu Vasilescu de la DIICOT Craiova, tăcere de la vârful DIICOT Central. De altfel, în ziua izbucnirii scandalului, Procurorul General al României a confirmat, la Antena 3, că suspectul apărea într-un dosar la DIICOT Craiova, apoi, două ore mai târziu, intra tot la Antena 3 să spună că a greșit și nu e adevărat, iar conducerea DIICOT, prin prim-procurorul adjunct, Georgiana Hossu, s-a grăbit să ne asigure, încă de la începutul anchetei, că procurorii de la Craiova și-au făcut treaba impecabil.

Iar, din acel moment, deși dosarul este făcut pentru trafic de persoane, DIICOT neavând competență pentru crime și violuri, anchetatorii par că se chinuie să ne convingă că Dincă a fost doar un nebun singuratic ce răpea în neștire în zona Caracal-Craiova fără să-l știe nimeni și ardea trupuri de fete în curte, fără să facă miros care să deranjeze pe cineva măcar cât un grătar de mici.

O poveste, însă, care nu se leagă în multe puncte esențiale, deși este anchetată de elita procuraturii românești, care umblă cu Dincă pe coclauri și sărind de fiecare dată când se plânge că i s-a încălzit apa, a obosit sau vrea haine curate. Cutreieră pe câmpurile din împrejurimile Caracalului cu mascații după el, apoi se mai odihnește puțin într-un cort în timp ce anchetatorii așteaptă să aibă iar chef să discute cu ei.

Pe scurt, Dincă ar fi luat-o la ocazie pe Alexandra miercuri dimineața, pe 24 iulie, s-a oprit în spatele unui liceu din Caracal, s-a urcat pe bancheta din spate a mașinii unde se afla fata de 15 ani, a lovit-o, a legat-o apoi a dus-o acasă și a violat-o. A doua zi dimineața devreme, a plecat lăsând fata singură. S-a dus în centrul orașului să arunce bijuterii ale fetei, dar nu le-a aruncat pe toate, fiindcă anchetatorii au mai găsit altele și în butoiul în care Dincă spune că a incinerat-o pe Alexandra, și în camera unde a ținut-o, și în mașina acestuia ba chiar sub o banchetă a fost găsită și o poșetă.

Nu se știe dacă toate aparțineau Alexandrei, Luizei sau poate și altor fete. Timp de mai bine de 3 săptămâni nu am aflat. După ce a aruncat bijuteriile peste un gard, Dincă a plecat la Craiova cu o mașină de ocazie, unde s-a dus la mall să-și ia o cartelă telefonică de pe care a sunat-o pe mama Alexandrei să-i spună: "mamă soacră, totul e minunat, plecăm în Anglia să facem bani".

Teoretic în acest timp ar fi trebuit să se afle în taxi, pe drumul de întoarcere spre Caracal. În aceste 2 ore în care Dincă se plimba, Alexandra suna disperată la 112. Când a revenit, și-a dat seama că fata a sunat după ajutor.

Și ce face el, cu perspectiva faptului că Alexandra vorbise cu Poliția și, teoretic, era doar o chestiune de timp până să se trezească peste el cu mascații? O omoară la nervi și apoi pleacă iar să-și aducă mașina înapoi acasă și, nu, nu ca să ia cadavrul și să încerce să scape de el ci… pur și simplu… s-o aducă în curte.

Apoi, timp de 6-7 ore, se apucă să dea foc trupului fetei într-un butoi afară, așteptând poliția probabil. Nu-i vorbă, că nici Poliția, condusă de procurori, nu a venit. Abia la 6 dimineața, mascații, care păzeau gardul încă de la 12 noaptea, au intrat și l-au găsit liniștit în casă. Mai bine de 2 zile a negat în șir că a cunoscut-o măcar pe Alexandra.

Apoi cere să vorbească doar cu un polițist anume și brusc începe să recunoască orice-i pun anchetatorii în față: uciderea Alexandrei, a Luizei, apoi și niște violuri. O versiune cu multe goluri, ca să fim blânzi, dar și cu multe evenimente bizare.

Continuarea, în materialul exclusiv prezentat, de Andreea Sava, la "Descoperiți":

Fostul procuror Gheorghe Iancu crede că Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu nu sunt moarte.

"Fetele nu sunt moarte și nu mă bazez decât pe fapte. Toată lumea vorbește acum despre dinți, dar unde este capul, unde este craniul? Diinți fără craniu nu prea am văzut și la vârsta pe care o aveau fetele acelea e foarte greu de descoperit așa ceva.

De aceea cred că dorința unora de a le considera moarte este peste puterile mele de înțelegere. Am văzut la TV acum vreo două săptămâni cazul unei fete dispărute care a dat telefon după cinci ani că este la Milano și face curățenie", a spus Gheorghe Iancu.

×
x close