Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Sondaj: Ce cred românii că ar trebui să facă Ucraina pentru a încheia războiul

Sondaj: Ce cred românii că ar trebui să facă Ucraina pentru a încheia războiul

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 21:44 08 Noi 2022 Modificat la 21:44 08 Noi 2022
sondaj romani razboi rusia ucraina solutii pace negociere teritorii
Sondaj: Ce cred românii că ar trebui sa facă Ucraina pentru a încheia războiul Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN

Întrebați cum cred că ar trebui să se oprească războiul din Ucraina, 70,5% dintre respondenți sunt de părere că trebuie oprit urgent războiul, chiar dacă asta ar însemna să cedeze și Ucraina ceva.

Astfel, şi românii văd că lumea trebuie să se așeze la masa negocierilor, dar că singura soluție de a ieși din acest război este ca și Ucraina, în primul rând, să accepte negocierile, așa cum au recomandat și Statele Unite ale Americii și să cedeze ceva.

"Cu titlu personal reamintesc celor interesați de subiect că granițele dintre fostele republici sovietice socialiste erau administrative, nu erau granițe naționale, dar erau întreținute cu inteligență la Kremlin pentru a menține discordia, neînțelegerea, a cultiva oponenții de o parte și de alta și să ajung la situații în care Republici Sovietice Socialiste au pe teritoriul lor minorități naționale, cum este cazul Ucrainei, care are aproximativ 10 milioane de cetățeni ucrainieni de naționalitate rusă.

Din acest punct de vedere se exprimă ceea ce în Rusia spun tinerii 67 % dintre tinerii ruși propozabili pentru a fi trimiși pe front, care vor acum începerea negocierilor și ceea ce și administrația americană, prin consilierul pentru securitate națională, a dat un semnal informal că ar fi bine ca și ucrainienii și rușii să se așeze la masa negocierilor.

A te așeza la masa negocierilor nu înseamnă nici dictat și nici capitulare. Înseamnă negociere", a subliniat colonelul (r) Ion Petrescu, expert și analist militar, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN.

Sondajul a fost realizat de Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și comunicare strategic, în parteneriat cu Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române în perioada 29 septembrie-10 octombrie.

Volumul eșantionului a fost de 1001 persoane şi este reprezentativ pentru populația României neinstituționalizată cu vârstă cuprinsă între 18 și 65 de ani prin metoda CATI (n.r chestionar aplicat telefonic) în toate județele României şi în sectoarele municipiului Bucureşti. 

×
x close